Solange: bogată, frumoasă, roşcată, 1,85 m. O minune de femeie! Léon: simpatic, orfelin, 1,66. Dragostea lor este nebună, oarbă, totală, rodnică: primul dintre cei patru copii ai lor nu întârzie să apară la nouă luni de la căsătorie. Dar, vai! Cu fiecare progenitură, Léon mai scade căteva zeci de centimetri, devine – spre disperarea lui – din ce în ce mai mic în ochii celor pe care îi iubeşte…
«Pascal Bruckner a scris un roman de suspans comic şi usturător, care i-a reuşit. Se poate citi ca o pildă filosofică ce stigmatizează una dintre cele mai insuportabile tendinţe ale epocii noastre, cultul copilului-rege.» Livre Hebdo
«Pascal Bruckner gustă din plin savoarea trecerii de la alegorie la farsă, adoptând tonul unei epopei rabelasiene. Nu te poţi abţine să nu râzi enorm la această metaforă a copilului fagocit, a femeii devorante şi a bărbatului devorat.» Elle
«O fabulă tandră şi crudă, despre căsătorie şi paternitate, plasată în ţara lui Liliput. O lectură teribilă!» TV5 Monde
«…denunţă la modul feroce cultura copilului-tiran, marcând totodată decesul supremaţiei masculine.» L’Express
«O reuşită de clasă! Găsiţi aici Cele 120 de zile ale Sodomei pentru cititori de la 7 la 77 de ani.»
Le Figaro Littéraire
De acelaşi autor
Leave a Reply