Părintele Arsenie Papacioc este unul dintre cei mai mari duhovnici pe care neamul românesc i-a avut în secolul XX şi la începutul secolului XXI. În cartea de faţă sunt adunate câteva interviuri în care părintele vorbeşte despre importanţa mărturisirii dreptei credinţe în aceste vremuri de apostazie.Cei care nu l-au cunoscut pe părintele faţă către faţă se vor bucura să se hrănească din cuvintele sale, pline de putere. Iar cei care l-au cunoscut vor avea bucuria de a-l regăsi, regăsindu-i cuvintele.
Testamentul său e simplu, şi l-a repetat de sute şi poate de mii de ori în faţa mulţimii de pelerini veniţi să ia binecuvantare. E vorba de îndemnul de a apăra Ortodoxia fără teamă, şi dacă este nevoie chiar cu preţul vieţii…
Cartea Testament – Cuvinte de folos conţine mai multe interviuri cu părintele Arsenie Papacioc. Tema principală este mărturisirea credinţei ortodoxe. Titlul volumului, Testament, a pornit chiar de la titlul unuia dintre interviuri, luat cu mai mult de trei ani înainte de trecerea părintelui la Domnul (Din testamentul părintelui Arsenie Papacioc – „Moartea nu înseamnă moarte”).
S-a respectat oralitatea stilului părintelui. Ideile care se repetă au fost lăsate ca atare tocmai pentru că arată o preocupare deosebită a părintelui faţă de subiectele abordate.
fragment
Pe mine Legiunea m‑a ajutat enorm de mult, ca era o lupta severa si intima ca sa facem un om nou in noi. A fost foarte necesara pentru viata mea. Principiile de educatie legionara erau extraordinare. Era o educatie care te angaja. Asta m‑a scos dintr‑o latenta stare de tanar care voiam ceva si nu stiam ce. Si a aparut Legiunea, cu entuziasm, cu vitejie, patronata de Arhanghelul Mihail. Aspectul acesta m‑a biruit complet, stiam troparul Arhanghelului Mihail din copilarie.
L‑am cunoscut pe Codreanu, am avut multe discutii cu el si l‑am apreciat foarte mult. Nu putem gandi Legiunea fara voia lui Dumnezeu, chiar daca a plecat de la niste cauze materiale, istorice.
N‑am fost de parere sa se faca ucideri; poate ca asta a fost o mare greseala privind intreaga Legiune. Am avut un frate, legionar, impuscat de jandarmi. Cand au ajuns legionarii la conducere, puteam sa ma razbun. Aveam posibilitatea sa il omor. Am zis ca, daca nu‑l impusc, e Dumnezeu dator la mine. Si fratele meu e dator la mine. Daca il impusc, nu mai sunt ei datori, sunt eu dator la ei. I‑am trimis vorba celui ce mi‑a omorat fratele sa nu se teama, ca ii pun paza, sa nu‑i faca nici altii rau. (…)
Nu a existat nicio alta metoda de studiu, de pregatire, care sa ofere posibilitatile de spiritualizare, de adancire duhovniceasca, de relatie vie cu Dumnezeu ca suferinta de acolo. Eu binecuvantez timpul acela. Am petrecut ani in pustie, dar n‑am avut posibilitatea de a adanci lucrurile de natura vesnica, de natura divina, ca in suferinta. Suferinta ne‑a unit. Cei care am reusit sa ne cunoastem pe cruce am ramas uniti.
Imaginea puscariei mele este alaturi de grupusorul acesta in care m‑am simtit foarte bine. Intre noi era o mare unitate. Toti acestia erau gata de moarte. Pe oamenii acestia, pe Gafencu, pe Trifan, pe Marian, pe astia toti, Maxim, Pascu, si ceilalti, pe toti i‑as sfinti [canoniza – n. n.]. Era, oare, unul mai bun ca celalalt? Conteaza maniera in care primesti suferinta. Pe toti i‑as sfinti, pentru ca au fost sinceri si pentru ca nu au ezitat a se jertfi. Toti jertfeau. S‑au dus cu totii, pe rand. Cu o bucurie greu de explicat, la proscomidie ii amintesc pe toti ca pe niste luptatori, alaturi de marii voievozi ai tarii…
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply