Beatificarea lui Ioan Paul al II-lea consacră un destin extraordinar, un angajament total in favoarea libertatii umane. Papa Benedict al XVI-lea are perfecta dreptate cand spune ca a fost un veritabil far al umanitatii, un martor plin de compasiune al tragediilor generate de totalitarism si un arhitect spiritual al tranzitiei lumii moderne catre o noua faza a istoriei.Viata si opera Papei Ioan al II-lea au contribuit in chip crucial la afirmarea adevarului si demnitatii ca valori definitorii ale existentei umane. A fost, spre a relua formularea lui Karl Jaspers, unul dintre aceia care au dat masura umanului.
Ioan Paul al II-lea a fost una dintre figurile supreme ale spiritualitatii in secolul XX. Viata sa, traita sub semnul opozitiei in raport cu orice forma de injosire a conditiei umane, simbolizeaza aceasta continua cautare a legaturii dintre fiinta umana si transcendenta. Pentru Ioan Paul al II-lea, confruntarea cu fortele raului a reprezentat o obligatie morala absoluta. Ultimii ani ai vietii acestui om exceptional s-au derulat in suferinta. Papa a ramas insa fidel principiilor sale, a continuat sa uneasca in actiunea sa principiile actiunii cu cele ale contemplatiei. A continuat sa preconizeze si sa practice acele idei dezvoltate in documentele majore ale perioadei in care s-a aflat la carma catolicismului mondial: enciclica “Redemptor Hominis” (Mantuitorul omului) si, nu mai putin importanta, enciclica “Veritatis Splendor” (Splendoarea adevarului). Aceasta din urma, publicata in 1993, era un document de teorie morala menit sa incurajeze reflectia si dialogul. In ea, Ioan Paul discuta constiinta, ratiunea si libertatea, sustinand ca moralitatea se bazeaza pe adevaruri fundamentale despre natura umana si despre lume, iar nu pe optiuni individuale ori pe consens social. In cea de-a treisprezecea enciclica, “Fides et Ratio” (Credinta si ratiune), publicata in 1998, cu prilejul a doua decenii de cand fusese ales Papa, Ioan Paul arata ca ambele sunt cai legitime ale cautarii adevarului. Era vorba de o respingere a unor tendinte filozofice moderne, inclusiv rationalismul postiluminist, marxismul si nihilismul, in numele unui umanism al salvarii prin regasirea legaturii cu valorile marii traditii iudeo-crestine.
Leave a Reply