Vladimir Tismăneanu
Nu vom obosi să reflectăm asupra secolului lagărelor de concentrare şi al crimelor genocidare născute din proiecte ideologice radicale. A fost secolul a ceea ce gânditorul politic german Sigmund Neumann, forţat să emigreze după venirea lui Hitler la putere, definea, într-o carte apărută în 1942, drept “era războiului civil internaţional”. Hannah Arendt a numit lagărele de concentrare întruchipări ale infernului, iar istoricul Istvan Deak le-a descris drept ruşinea absolută a unui veac al delirului. Un veac în care omenirea s-a confruntat cu încarnările extreme ale Răului. Doi dictatori şi-au urmărit cu maniacală fervoare proiectele de pseudo-purificare a umanităţii prin crime fără precedent.
Originală ca perspectivă şi proaspătă ca analiză, cartea lui Timothy Snyder, „Bloodlands: Europe Between Hitler and Stalin”, apărută la Basic Books, va provoca multe discuţii. În recenzia sa din „New York Review of Books” (11 noiembrie 2010), Anne Applebaum, editorialistă la „Washington Post” şi autoarea unei magistrale istorii a Gulagului urmând să apară în traducere românească la Humanitas, are dreptate să numeasca volumul lui Snyder “a brave and original history of mass killing in the twentieth century”.
Profesorul de istorie de la Universitatea Yale propune, cum nota recenzia din „The Economist”, o regândire (chiar o revizuire) a cadrelor interpretative a marilor crime în masă comise în zona pe care el o numeşte a pamânturilor însângerate, teritoriile situate între Poznan la vest şi Smolensk la est, acel imens teritoriu multietnic în care cele
două imperii totalitare, un timp aliate (august 1939-iunie 1941) au ajuns să se ciocnească pe viaţă şi pe moarte. Neconvenţional şi deschizător de drumuri, demersul din Bloodlands este opusul revizionismului minimalizator ori negaţionist. Timothy Snyder demolează sistematic tezele bagatelizante. Oroarea a fost absolută, răul a fost
radical. Viziunile paranoic-conspiratoriale, obsesia inamicului infiltrat, a “perfidului cosmopolit”, s-a aflat în inima celor două totalitarisme.
Amândoi dictatorii au execrat tot ce ţine de diversitate, de alteritate, de demnitatea fiinţei umane. Ambele sisteme au urmărit, cum scria Hannah Arendt, distrugerea fiinţei morale şi anihilarea persoanei juridice. Ambii dictatori au fost maniaci antisemiţi. Un capitol remarcabil din carte se ocupă de antisemitismul stalinist. Snyder explodează miturile comuniste privind istoria rezistenţei din Polonia şi arată că a existat o puternică susţinere a insurecţiei Ghettoului din Varşovia din partea Armatei Patriotice (AK) legată de guvernul de la Londra. Cât priveşte relaţia comunism-evrei-antisemitism în Europa de Est si Centrală, iată un fragment semnificativ:
“Antisemitismul stalinist a continuat sa bântuie Europa Răsăriteană şi după moartea lui Stalin. A fost arareori un instrument major de guvernare, însă a fost întotdeauna disponibil în momente de tensiune politică. Antisemitismul le-a permis liderilor să revizuiască experienţa suferinţei din anii războiului (amintită ca suferinţa în primul rând a slavilor) şi de asemenea istoria stalinismului însuşi (care a fost prezentat drept versiunea deformată, evreiască a comunismului)”.
Snyder se referîă aici mai ales la cazul polonez, dar interpretarea sa mi se pare pertinentă şi în ceea ce priveşte manipulările antisemite proprii ideologiei naţional-staliniste din România. Cine va (re)citi un roman precum “Caloianul” al protocronistului Ion Lăncrănjan va observa exact acest tip de desfigurare xenofobă a memoriei trecutului. La fel, în acelaşi teritoriu fetid pot fi aflate originile abjecţiilor proferate în paginile „Săptămânii” lui E. Barbu şi ale „Romaniei Mari” vadimiste.
Între 1933, anul foametei organizată statal în Ucraina şi 1945, 14 milioane de oameni au fost exterminaţi. Din cei 5,4 milioane de evrei ucişi de nazişti, 4 milioane erau originari din aceste teritorii. Avem de-a face cu o nouă ipoteza istoriografică, deci cu o naraţiune care refuză departajările, segmentările şi fragmentările în favoarea unei imagini comprehensive a unei calamităti totale. Anne Applebaum scrie:
“Snyder’s original contribution is to treat all these episodes–the Ukrainian famine, the Holocaust, Stalin’s mass executions, the planned starvation of Soviet POWs, postwar ethnic cleansing–as different facets
of the same phenomenon”
(Contribuţia originală a lui Snyder este să trateze toate aceste episoade–foametea din Ucraina, Holocaustul, execuţiile în masă staliniste, înfometarea planificată a prizonierilor de război sovietici, purificările etnice postbelice–drept fatetele diferite ale aceluiaşi fenomen). Nu este vorba nicicum de a diminua în vreun fel unicitatea crrimelor absolute, ci de o reconceptualizare care poate explica lucruri care altminteri apar drept absurde. A fost vorba de raţionalităţi iraţionale. Cu maxim cinism, Stalin spunea: „Uciderea unui om este o crimă. Uciderea unui milion de oameni este o statistică”. Definiţia genocidului adoptată de Naţiunile Unite nu cuprinde crimele comise din raţiuni politice şi sociale (proiectul iniţial le includea, dar a fost modificat la cererea imperativa a delegatului sovietic).
Există termeni precum politicid şi democid, dar ei sunt prea specializaţi si sună incomprehensibil pentru neiniţiaţi. În plus, nu vad de ce nu am fi de acord cu profesorul Norman Naimark şi cu Anne Applebaum pentru care conceptul încorporează deopotrivă omorurile în masă ale grupurilor etnice, religioase şi sociale. Oricum, din punctul de vedere al victimelor, am mai spus-o, aceste dispute semantice, importante în plan academic, sunt irelevante. Meritul lui Snyder este că refuză să ignore acest punct de vedere.
Concluzia cărţii lui Timothy Snyder este în egală măsură un angajament stiinţific şi moral:
“The Nazi and Soviet regimes turned people into numbers, some of which we can only estimate, some of which we can reconstruct with fair precision. It is for us as scholars to seek these numbers and put them into perspective. It is for us as humanists to turn the numbers back into people. If we cannot do that, then Hitler and Stalin have shaped not only our world, but our humanity”.
Într-adevar, la ce serveşte intrega ştiinţă a lumii dacă lipseşte compasiunea pentru cei care nu mai pot vorbi, cei ucişi în numele unor precepte morbide născute din ură de rasă ori de clasă?
Timothy Snyder a rostit o keynote address la conferinta „Remembrance, History, and Justice: Coming to Terms with Traumatic Pasts in Democratic Societies” care a avut loc în noiembrie la Washington, organizată de Universitatea Maryland, ICR si Woodrow Wilson International Center for Scholars (History and Public Policy Program), cu sprijin din partea Universităţii Georgetown. Tema prelegerii sale a fost direct legată de acest volum. Închei acest articol citând cele patru motto-uri ale cărţii lui Timothy Snyder:
“Părul tău aurit Margarete/părul tău din cenuşa Shulamith” (Fuga mortii de Paul Celan)
”Totul curge, totul se schimbă, nu te poţi îmbarca de doua ori în acelaşi tren al închisorilor” (Vasili Grossman, Panta Rhei)
“Singur fiind, un străin s-a înecat în Marea Neagră fără ca vreun om să-i audă rugăciunile pentru a fi iertat.” (Furtuna în Marea Neagră, cântec tradiţional ucrainian)
“Oraşe întregi dispar. În natură nu ramâne decât un scut alb pentru a rezista non-existenţei.”(Tomas Venclova, Scutul lui Ahile).
sursa: Hotnews
te cutremuri de fiecare data cand afli de noi si noi crime impotriva umanitatii , poate se vor trezi toti cei care mai conduc azi asemenea actiuni …in numele cui ?
pai voi astia de ai lui Tismenitzki la ce sa va ganditi ma? ca atunci cand cineva aduce vorba de cati morti a dat comunismul va faceti ca ploua
vezi ce a scris Soljenitin despre pactul dintre evrei si comunisti , se pare ca e singurul care a spus adevarul despre acest lucru…
http://www.gilad.co.uk/writings/tears-of-gaza-must-see.html
\luati de aici sa vedeti cine sunt