DEX – Dicţionarul explicativ al limbii române se adresează tuturor celor care, folosind în mod curent limba română, au nevoie de informaţii şi lămuriri noi în legătura cu vocabularul românesc actual.
Conceput ca un cuprinzator repertoriu lexical, Dicţionarul înregistrează şi explică foarte multe cuvinte, sensuri şi unităţi frazeologice noi, ivite în uzul limbii române cu deosebire în ultimele două decenii.
În acest dicţionar intră şi cuvinte populare, regionale, arhaisme etc. care apar în operele clasice ale literaturii române.
Definirea şi explicarea cuvintelor, ca şi distribuirea sensurilor, respectă principiile introduse în lexicografia româneasca de Institutul de Lingvistică din Bucureşti.
În acest cadru devenit tradiţional şi-au găsit locul potrivit toate noutăţile de interpretare destinate îmbunătăţirii descrierii cuvintelor. Ca şi în dicţionarele anterioare elaborate la Institutul de Lingvistică din Bucureşti, şi în cel de faţă au fost incluse locuţiuni şi expresii, ori de câte ori prezenţa lor în cursul tratării unui cuvânt se impunea cu necesitate.
Pentru a respecta tradiţia din lexicografia naţională, Dicţionarul indică şi originea cuvintelor înregistrate, deşi nu este un dicţionar etimologic propriu-zis.
La alcătuirea planşelor ilustrative, colectivul de autori a primit sfaturile şi un substanţial ajutor din partea Comisiei de ocrotire a monumentelor naturii, din partea Institutului de Istorie a Artelor, a Muzeului de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, a Muzeului Satului din Bucureşti, a Observatorului Astronomic din Bucureşti, a Uniunii Arhitecţilor.
DOOM. Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române.
O lucrare necesară, aşteptată de marele public, o lucrare de interes naţional, care va fi utilizată de aici înainte ca unică sursă pentru aplicarea corectă a normelor academice în domeniul ortografiei limbii române.
DOOM-ul actual cuprinde 62.000 de cuvinte, cu 2.500 mai mult decât prima ediţie (1982). DOOM-ul oferă tuturor celor interesaţi să vorbească şi să scrie corect limba română un dicţionar în care pot găsi normele limbii literare şi formele acceptate în domeniul ortografiei.
Leave a Reply