Orhan Pamuk – Muzeul inocenţei

„În aspiraţia sa de a regăsi sufletul melancolic al oraşului său natal a dezvăluit un nou simbolism al înfruntării şi împletirii culturilor”

Kemal o iubeşte pe Füsun. Füsun îl iubeşte şi ea pe Kemal, dar iubirea lor nu se poate împlini. Lui Kemal nu-i rămîne, prin urmare, decât să o privească de departe pe Füsun, să o viziteze de sărbători, ca o rudă corectă ce este, şi să se înconjoare, pe furiş, de lucruri ce i-au aparţinut cândva. Aşa se naşte un înduioşător muzeu al iubirii, umplut vreme de zece ani cu rujuri şi cercei ai fetei, căţei-bibelou, pahare de apă şi şerveţele furate de la masă. Doar sufletul obiectelor rămâne să îi amintească bărbatului de marea lui dragoste – ele, dar şi povestea însăşi, pentru scrierea căreia în roman apare, îndatoritor, un personaj numit (tot) Orhan Pamuk. Ca peste tot în romanele scriitorului turc, marile teme (iubire, tradiţie, destin) se desfăşoară pe fundalul unei Turcii mereu în schimbare. Aici, revoltele anilor 1970 şi modernizarea uluitoare a oraşului Istanbul în acel deceniu alcătuiesc, la rândul lor, un muzeu aparte, în care se amestecă nume de străzi şi de actori ai vremii, emisiuni la televizor şi mărci de băuturi de mult uitate.

Orhan Pamuk a scris un roman de dragoste care poate fi oricând așezat alături de Lolita, Doamna Bovary și Anna Karenina.