În sistemul nostru şcolar, testele scrise înlocuiesc tot mai mult vorbirea liberă, capacitatea de a construi un discurs, totuşi, în unele cazuri, facultăţile pregătesc specialişti ai vorbirii de performanţă şi, mai ales, oameni cu abilităţi de convingere. Oralitatea din mediile indiferente la vorbirea cultă constituie însă un obstacol serios în calea rezonanţei subiectului sau obiectului cu timpul real. Cartea aceasta conţine o propunere de jocuri individuale şi colective, însoţite de unele informaţii practice, selectate astfel încât în absenţa unei asistenţe specializate să constituie un ghid necesar dezvoltării abilităţilor de respiraţie, pronunţie şi libertate vocală, utile drumului către performanţă. Nu este, însă, un manual pentru tehnica vocală. E cunoscut faptul că gândirea şi vorbirea se condiţionează reciproc. Vorbirea devine identitate şi instrument în acelaşi timp.
Leave a Reply