Alăturându-mă şi eu întrebării lui Mihai Iovănel, formulată în SFera review, publicaţie a lumii SF, „cine dracu mai e şi Ovidiu Bufniţă ăsta? ” – dacă nici cei din lumea asimovilor şi a bogdan-ficecilor nu-l cunosc ce să zică marele public?
Respectând regulile de aur ale colectivităţii, clar definite în Ferma animalelor (George Orwell), unde sunt înscrise cu litere uriaşe pe un hambar: „toate animalele sunt egale, nici un animal nu va bea alcool, nu va purta haine, nu va dormi în pat, nu-şi va ucide semenii” ar trebui să le dăm dreptul la liberă exprimare. Dar când în final porcii iau în stâpânire ferma, în virtutea dreptului unor animale „de-a fi mai egale decât altele”, atunci se trezeşte şi unul ca Ovidiu Bufinţă petiţionar din neantul impozantelor scrieri ale unui Nimeni. Din respect pentru limba română, pe care Herta o consideră de-o varietate lingvistică fără egal, nu voi publica întreaga scrisoare, intitulată:
Scrisoare Deschisă despre Poporul Român unei scriitoare care a primit Premiul Nobel în anul 2009
şi care contestă României dreptul natural de a fi o Naţiune Liberă în Lume.
Poate dacă avea mai multă evlavie la topica limbii române, chiar şi vorbite în lumea SF, îi făceam hachiţa. Dar merită totuşi citită proba siluitorului limbii:
„Un Scriitor Adevărat îşi asumă în totalitate Fiinţa Poporului său. Asta înseamnă că are puterea
de a înţelege ceea ce este rău, întunecos, rătăcit dar să se şi bucure de frumosul, stenicul,
înălţătorul care sălăsluieşte deopotrivă în Fiinţa Poporului său. Când îţi asumi în totalitate
Fiinţa Poporului tău vei avea puterea să înţelegi fiinţa altor popoare şi să nu le refuzi dreptul
natural de a fi libere în lume.
Să refuzi dreptul natural al României de a fi parte a Europei pentru că, vremelnic, în zbaterea lui,
Poporul Român îşi caută în chip tragic dar şi înălţător drumul către propria lui înălţare,
înseamnă să uiţi că rătăcirile popoarelor sunt de fapt o parte a fiinţei lor aşa cum sunt şi
tradiţiile,victoriile, bucuria.”
E destu! Săraca limbă chinuită, sărac vocabular: „Fiinţă, înălţător, înălţare, Popor”.Un astfel de text trebuie ignorat, deobicei. Cine va semna această petiţie de Gâgă? Trei degete sus şi un pas înapoi la Securiştii lui Vadim.
Astfel de reacţii umorale ale unui individ care, vorba lui Crin, nu-i ştiu gradul, ne arată că românii nu pot ieşi din complexul mediocrităţii. Când şi-au respectat ei valorile? Cu astfel de şpuţeri agramaţi şi sicofanţi cum de nu ne crapă obrazul în lume?
Să comparăm textura de cârpă a Bufniţei, cu scrierea modelată şi dedicată parcă unui grafoman din vârf de copac:
„Furnica trage după ea o muscă moartă. Furnica nu vede drumul, răstoarnă musca şi se târăşte înapoi. Musca se dă de trei ori mai mare ca furnica. Adina îşi trage cortul, nu vrea să-i blocheze muştei drumul. Lângă genunchiul Adinei e un bulgăre de catran, se coace în soare. Îl împinge cu degetul. De sub mână iese un fir de catran, se întăreşte în aer şi se frânge.” (Încă de pe atunci vulpea era vânătărul – Humanitas, 2010)
Şi Povestea batistei de la Niţchidorf spusă la Oslo, în excepţionala traducere a lui Alexandru Şahidian, e încă o probă de înălţare a limbii române.
Leave a Reply