Filmul documentar „Le beau danger” despre scriitorul român Norman Manea (Joon Film, Berlin, 2013, 100 de minute) va fi prezentat la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin (Berlinale 2014). Filmul este focalizat pe două texte ale autorului Norman Manea, povestirea Puteam fi patru şi un fragment din romanul Plicul negru, având secvenţe cu scriitorul filmate şi în România. Filmul a fost realizat cu sprijinul logistic al Institutului Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții.
Festivalul Internaţional de Film de la Berlin se va desfăşura în perioada 6-16 februarie 2014. Berlinala atrage anual peste 450.000 de spectatori, peste 3.000 de jurnalişti din 80 de ţări, cu peste 400 de filme în program, fiind astfel, după Festivalul de la Cannes, cel mai important eveniment cinematografic european.
„Le beau danger” va fi prezentat in cadrul Berlinalei dupa cum urmează:
12 februarie, ora 16.30, Delphi-Filmpalast (versiune engleză)
13 februarie, ora 19.15, Cine Star 8 (versiune engleză)
15 februarie, ora 22.00, Zooplast 2 (versiune engleză)
16 februarie, ora 12.30, Arsenal (versiune germană)
Un film de René Frölke
Concept, imagine & regie: René Frölke
Productie: Ann Carolin Renninger, René Frölke, în cooperare cu Paolo Benzi
Norman Manea (n. 1936), unul dintre cei mai apreciaţi prozatori şi eseişti români, profesor de literatură europeană şi „writer in residence“ la Bard College, New York. De la debutul din 1966 şi până în 1986, când a plecat din ţară, a publicat 10 volume, fiind distins cu Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1979) şi Premiul Uniunii Scriitorilor (1984, anulat de Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste). În 1992 a primit Bursa Guggenheim şi Premiul MacArthur, în 1993 Biblioteca Nationala din New York l-a sarbatorit cu prilejul acordarii distincţiei de „Literary Lion“ al bibliotecii, in 2002 i s-a atribuit Premiul international de literatură Nonino pentru „Opera omnia“, iar în 2006, Premiul Médicis Étranger pentru Intoarcerea huliganului. În 2010 a primit distincţia „Commandeur dans l’Ordre des Arts et des Lettres” din partea guvernului francez, iar în 2011, prestigiosul premiu literar Nelly Sachs. În 2012, Uniunea Scriitorilor din România i-a decernat Premiul Naţional pentru Literatură.
Editura Polirom i-a consacrat o serie de autor, editură la care i-au apărut volumele: Întoarcerea huliganului (ed. I, 2003; ed. a II-a, 2006, 2008, 2011), Plicuri şi portrete (2004 – în curs de apariţie ediţia a doua), Fericirea obligatorie (ed. a II-a, 2005, 2011), Despre Clovni. Dictatorul şi Artistul (2005, 2013), Anii de ucenicie ai lui August Prostul (2005, 2010), Plicul negru (ed. a IV-a, 2007, 2010), Sertarele exilului. Dialog cu Leon Volovici (2008), Inaintea despărţirii. Convorbire cu Saul Bellow (2008), Vorbind pietrei (2008), Atrium (ed. a II-a, 2008), Variante la un autoportret (2008), Vizuina (ed. I, 2009; ed. a II-a, 2010), Curierul de Est. Dialog cu Edward Kanterian (2010), Cuvinte din exil (împreună cu Hannes Stein, 2011), Captivi (ed. a II-a, 2011), Cartea fiului (ed. a II-a, 2012) şi Zilele si jocul (ed. a II-a, 2012).
Sursa ICR
Citeşte şi:
Romancierul anatomist al comunismului
Un Premiu Nobel pentru România
Norman Manea merită Premiul Nobel pentru Literatură
Este important ca acest mare scriitor sa fie cunoscut si prin intermediul filmelor documentare vorbite in engleza si germana. Succes, domnule Norman Manea.