De Alexandru Cristian
O societate închisă este locul în care visul este estompat în faţa concretului. Dirijarea vieţii de către factorii decizionali este insuportabilă pentru omul de rând. Pentru un artist această apăsarea seamănă cu o încercare de a-l transforma într-o păpusă înlănţuită, un biet clovn. Amuzamentul unei societăţi totalitare în faţa creaţiei unui artist este unul maxim.
August este o paiaţă a circului care suferă marea umilinţă de a fi luat în bătăie de joc de alte personaje ale circului, pe scurt de alţi circari. Cel care primeşte palmele, August este şi cel care transmite un intim semnal publicului spectator, luaţi aminte şi învăţaţi.
Anii de ucenicie ai lui August Prostul este un eseu-roman despre drama artistului şi a intelectualului în societatea comunistă. Artistul este cel care se foloseşte de vag şi inefabil pentru a crea iar intelectualul pentru a-l explica. Fragmente din oficiosul cultural al anilor ‘50-’60 Contemporanul şi prezentarea unor imaginare vieţi de intelectuali fac din acest eseu o sumbră radiografie a destinului de creator şi gânditor în societatea comunistă din România la începuturile ei. Anomaliile prezentate în Contemporanul stârnesc amuzamentul dar şi decepţia. Leonardo da Vinci este văzut ca un luptător antiimperialist, literatura antiimperialistă trebuie să triumfe, literatura proletcultistă este făclia omenirii şi alte aberaţii intelectuale sforţate de mintea rătăcită a revoluţionarului roşu.
Istoria comunismului nu poate fi disociată de istoria culturii comuniste. Termenul de comunism a primit multe înţelesuri şi a avut parte de mii de explicaţii. Atomizarea şi nivelarea forţată a fost o caracteristică majoră a acelui timp. Sufletul omului a fost ucis de partid, guvern şi de clasa muncitoare. Această triadă a nefericirii era prezentă în arta şi literatura comunistă. Un intelectual de şcoală veche în noua societate comunistă devenea o paiaţă tristă aflată într-un circ imbecilizat şi fără sens. Epitetele de care se bucura un intelectual la aceea vreme erau de o josnicie rară şi de o ignoranţă uriaşă. Eroul pozitiv al literaturii comuniste era un revoluţionar care construia un viitor cenuşiu şi fără viaţă.
Norman Manea descrie cu minuţiozitate acest portret al intelectualului normal într-o societate anormală precum cea socialist-comunistă. Puterea descriptivă a lui Norman Manea este fantastică atunci când acesta analizează procesul devenirii unui intelectual care din păcate ajunge să se rateze. Societate comunistă îşi avea intelectualii ei fabricaţi peste noapte, ceilalţi numai aveau loc. Un intelectual în adevăratul sens al cuvântului era un ratat de prim rang în societatea comunistă. Ratarea nu era o consecinţă a capacităţii de asimilare sau de creaţie ci a inadaptării unui sistem social ce imbeciliza şi desubstanţializa omul.
Pasajele despre Viaţa furnicilor în această carte eseu sunt o descriere a clasei muncitoare din acele timpuri. O butaforie a acelei societăţi plină de esenţă şi un model social descris pentru a atrage atenţia. Butada noi muncim nu gândim a fost sloganul de forţă al societăţii care a construit societatea comunistă multilateral dezvoltată.
Eseul Anii de ucenicie ai lui August Prostul este o alarmă peste timp aruncată de Norman Manea lumii, istoria se poate repeta. Dacă vom face aceleaşi greşeli riscăm să ne întoarcem la societăţile care au distrus omul şi ce are acesta mai de preţ darul creaţiei. O societate fără creatori este un sistem care execută ordinele unei mâini ascunse şi care se duce cu paşi repezi dar siguri către un abis al inexistenţei.
De acelaşi autor
Curierul de Est. Dialog cu Edward Kanterian
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply