„Se deprinse să nu mai mănânce nimic seara, avea în schimb îmbelşugată hrană spirituală gândindu-se necontenit la viitoarea manta. Şi se părea că viaţa i se umpluse deodată, parcă s-ar fi însurat şi ar fi avut lângă el o fiinţă plăcută pentru a-şi continua împreună cu dânsa calea vieţii, şi fiinţa aceasta nu era alta decât mantaua viitoare, gros vătuită cu căptuşeală tare fără de moarte. Deveni mai vioi, ca omul cu rost, hotărât în viaţă. De pe faţa lui, din faptele lui, dispărură şovăielile şi îndoiala, în ochi îi sclipea ca o flacără, în minte îi scăpărau cele mai îndrăzneţe idei: ce-ar fi să-i pun la guler o blană de dihor…“
De acelaşi autor
Leave a Reply