De Alexandru Cristian
Poetul Nicu Alifantis este un muzician al cuvântului, forţa poeziei sale irumpe şi distruge simplitatea care ne înconjoară.Cu un limbaj direct, o adresare colcvială, poetul încearcă să fie aproape de public, chitara sa a făcut loc lirei, o liră puternică şi curajoasă.
Citadinul poeziei sale este reprezentat de apologia noului secol, de resemnare faţă de tehnologie, nu este un revoltat împotriva vremurilor.Aşa cum spunea Nichita Stănescu fiecare epocă are poeţii săi, în această epocă a vitezei şi furiei electronice poetul Alifantis răzbate şi distruge tot.Nu este o ardere completă a conceptelor, este o dărâmare şi o reclădire a acestora pe baze cum ar fi sinceritatea, respectul, iubirea şi corectitudinea.
Poeziile sale nu sunt deloc răzbătute de un fior adolescentin, cum plin de modestie o mărturiseşte, ci sunt mature şi responsabile.Poetul are verticalitatea unei decizii, când ne îndeamnă să visăm sau mut să aşteptăm viaţa, o spune cu modestie şi virilitate.Spectatorul
din cântecele sale este acum spectator neangajat, tăcut. Publicul este răscolit de forţa versurilor, de vigoare şi virilitatea pe care puţini poeţi o mai au în ziua de astăzi dar şi de luciditate.Poetul nu îngroapă ideile sale în metafore şi în silogisme care mai de care mai sofisticate sau cu aere de filosofii.Filosofia sa este cuvântul rostit din inimă, pe valuri tăcute ale Dunării care izbesc încet dar cu o cadenţă continuă sufletul cititorului. Poezia sa nu poate să nu rămână, cântecele sale aşijderea.Ce cuvânt îmi vine în minte prima oară despre universul poetic alifantesc…CURAJ.Curajul de a lupta, de a te lua la întrecere cu viaţa şi de a reuşi când toţi ceilalţi chiar şi cei apropiaţi te-au minimalizat sau mai rău te-au ignorat.Muzica este o poezie, poezia este o muzică a cuvântului.Îl îndemn pe muzicianul Alifantis, să devină şi poetul Alifantis.Un poet care va rămâne în literatura noastră ca unul dintre cei mai curajoşi, verticali şi liberi cugetători.Uneori poezia nu înseamnă, metafore, hiperbole sau epitete, NU! Poezia înseamnă viaţă, iar autorul asta a făcut în poeziile sale viaţă pură, viaţă sfărâmată între datorie şi onoare, între curaj şi laşitate, între păcat şi sfinţenie, modestie şi infatuare.Acesta este tabloul pe care poetul ni-l arată o societate sfăşiată între totalitarism şi democraţie, între libertate şi servitute, între minciună şi adevăr.
Căci asta este viaţa un şir de multe greşeli în care adăugăm câteva realizări:copii, muzica, poezia, cărţile.Poetul Alifantis este un artist desăvârşit muzician şi poet, un ideal pe care mulţi şi-l doresc, în acest secol când declinul culturii este evident Alifantis răzbate uşor, sigur pe el iar laurii poeziei se vor aşeza şi peste creştetul lui.Îl îndemn şi îl rog pe Alifantis poetul să continue să scrie, să ne aducă forţă, potenţă lirică, curaj şi modestie.Acest lucru lipseşte poeziei româneşti dar şi lărgind contextul societăţii noastre.
Şi acum vreau să-mi exprim câteva opinii asupra câtorva poezii din volum.Toate ca un tot unitar le-am analizat mai sus dar acum aş dori să evidenţiez anumite aspecte care m-au impresionat.
În loc de prefaţă este o mărturisire atât de sinceră încât este zguduitoare.Omenia răzbate în pagină şi în câteva cuvinte este exprimată întreaga natura umană care este imperfectă. Suntem oameni, cântăm, scriem dar şi tăcem când nu ÎL mai putem copia pe Dumnezeu.Cântecul şi scrisul sunt daruri cereşti pentru care trebuie să-i mulţumim creatorului prin muncă asiduă.
Ceaţă este atât de tristă încât cu greu mi-am revenit după ce am citit-o.Suferinţa poetului este o suferinţă pentru ceilalţi.Este şi o interogare dureroasă de ce Dumnezeu nu ia pâcla, de ce nu rupe acestă cortină dureroasă.Pentru ca oameni ca Alifantis să scrie şi să fie luaţi în seamă de ceilalţi, prin ei se exprimă Dumnezeu.Ca să se ridice acestă ceaţă şi noi trebuie să ne ridicăm cu inima şi gândul mai sus de ea, adică la cer.
Gând este apologia neputinţei în faţa acestei vieţi.Este expresia unui artist care se simte uneori singur şi părăsit, vrea să râdă, să fie clovn, deşi în inima sa ştie că o paiaţă este cel mai trist om de pe pământ.Atâta plânset este în lume încât poetul a uitat şi el ce este lacrima şi devine un hoţ, un hoţ onest. Pentru a putea plânge ai nevoie de apă şi decât ploaia poate să-i dea.O ploaie care şi ea însăşi este secătuită, este o profeţie sumbră despre viitorul omenirii, în care noi vom uita că existăm, vom uita să râdem dar şi să plângem.Este o poezie profetică.
Bineţe este o poezie cu iz de flirt, este o poezie jucăuşă.Acum copilărescul din artist iese la suprafaţă.Este o joacă cu persoana care i-a fost dragă şi pe care o îndeamnă să fie aşa cum trebuie adică naturală, nu cum este în imaginaţia sa.Este un îndemn ca iubita să-i fie o bună călăuză.
Atu este o poezie în care omul Alifantis este atât de puternic încât artistul şi poetul sunt uitaţi undeva într-un colţ al Brăilei.Singurătatea l-a ajutat pe Alifantis, dar nu una socială ci puterea extraodinară de intropescţie de a junge ce este acum, artist şi poet.Uneori singurătatea este singurul panaceu pentru oamenii visători, acolo realizează cum corăbiile se scufundă iar cercurile de apă li se întipăresc pe retină.
Hotărâre este o poezie manifest a lui Alifantis, pentru muzele tale trebuie să te sacrifici.Orice creaţie presupune şi suferinţă.După arderea pe rug, cenuşa îşi strânge seva şi dă naştere unei emoţii de toamnă şi unui manifest poetic aruncat peste veacurile trecătoare.
Presimţire este marca inegalabilă a geniului alifantesc.Sufletul are puterea de a se transpune în alte sfere, unde stelele sunt atât de aproape şi atât de frumoase încât cu greu vrei să te mai întorci.Mintea şi sufletul brăileanului au plecat către aştri unde te simţi invincibil o întoarcere în acest univers te poate omorâ, mediocritatea de cele mai multe omoară.Iar poetul este tânăr şi nu doreşte odihna eternă decât după ce va putea vărsa tot lirismul său în cântec şi cuvânt.
Resemnare o poezie în care sufletul este tăiat de partea sa cea mai dragă şi anume un suflet iubit.Acvila este un animal puternic şi mândru, ce face un bărbat puternic şi mândru? O FEMEIE.Aici ea şi-a luat zborul, să o mai strige să o mai cheme…
O mână de ajutor este hazardul în care trăim graba pe care o avem în viaţă.Până la urmă după atâta furie de a prinde ceva inefabil şi precipitare cineva ne ajută şi ne aşează pe un scaun într-un tren fără culoare pentru o lungă călătorie, destinaţie dus, fără un posibil retur, sincer să fiu nici măcar voit.
Amintire duioasă şi caldă despre oamenii cei mai importanţi pe care îi avem în viaţă părinţii.Uneori emoţiile sunt aşa de mari încât uităm şi de ce sau cum am plecat.
Tu studentă care ai vrăjit inima tănărului.Tu care nu şti să iubeşti şi care vrei să presari suferinţă.Tu care esti atât de simplă, cum spunea Esenin, numai tu care rămâi şi el care devine artist cu ajutorul nepăsării şi indiferenţei tale.Tu care nu ai ochi, suflet, gură, nici măcare viaţă eşti TU şi atât.O poezie despre noul ideal al epocii noastre.
Hobby secolul vitezei în care poetul este fascinat de această magie modernă.Da automobilul este balonul zburător care ne poartă către iubite şi către lume dar şi fără de care nu ne putem deplasa.Totuşi să ia sau nu un taxi, poetul care se grăbeşte aă ajungă la Ea….
Noiembrie un vis frumos despre iubiţi, nu te mai saturi de persoana pe care o iubeşti.De remarcat este că poetul ne îndeamnă să găsim întotdeauna ceva nou şi frumos la persoana de alături, oricând putem descoperi precum Columb un tărâm plin de arome şi minunăţii.
Cântec de păpădie un aer bucolic despre iubita cu părul blond, despre femeile care au vrăjit geniali poeţi, aici poetul tace în final în faţa frumuseţii fantastice a femeii.
Speranţă în zadar, uneori după un timp nu ne mai cunoaştem sufletul pereche, poate nici nu l-am cunoscut.Tristeţea este mai multă o revoltă interioară cum de s-a putut înşela poetul, cum de a putut vedea altceva.
Tiptil este o poezie genială despre simplitatea şi puterea unei femei.Feminitatea din ea se revarsă în pagină, încât citind ai şi adulmecat mirosul pur şi tare şi cu sfială vrei să nu mai reciteşti pentru a nu tulbura serenitatea şi prospeţimea cuvântului scris.
Exerciţiu de imaginaţie este o altă capodoperă alifantescă în care femeia este atât de puternică impregnată în poet încât nici măcar dacă s-ar îneca în mare nu ar putea vedea-o.Apa cu greu poate sculpta o asemenea perfecţiune.
Risipă facem uneori asupra unui corp iubit dar parcă nu este de ajuns.Poate prea multe sărutări sufocă dar când întâlnim perfecţiunea imaginată un miliard de săruturi nu ar putea cuprinde trupul şi aroma iubitei.
Senzaţia(Senzaţie) unui suflet tânăr este atât de puternică încât un seism interior ne poate reaşeza, ne poate recompune.Pe Alifantis acest seism l-a dărâmat şi apoi l-a ridicat la statutul de POET.
Ave iubitei care l-a vrăjit pe maestru, un poet care ar da ofrande în toate templele, ar închina chiar şi flacăra olimpică pentru Ea.O poezie în care umanitatea şi puterea de dragoste a poetului este prezentă, o realizare greu înfăptuită chiar în mari poeme.
Permanenţă este curajul poetic al unui artist care îşi recunoaşte latura senzibilă şi dependenţa sufletească de iubire.Lirismul este profund prin realizarea unei metafore şi anume veşnicia, dorul imuabil, etern şi învingător cu lupta cu uitarea.
Superlativ este fiorul ascuns al muzcianului,poetului şi omului. Oricâte şoapte cântate i-ar spune iubitei, oricâte şoapte recitate sau şoapte rostite nimic nu poate fi egalat de o sarutare sau mângâiere.Aici poetul a atins genialitatea printr-un poem mic şi simplu dar cu rădăcini adânci până în Cântarea Cântărilor.
Cunoaştere este nebunia pe care o trăim în momentul când celălalt intră în mintea noastră şi ne acaparează total, când universul tot devine un trup şi un suflet iubit.
Aceste poezii m-au impresionat, virilitatea şi curajul liric combinat cu gingăşie şi blândeţe fac din aceste rânduri nişte adevărate versuri de un mare poet.Îl îndemn pe Nicu Alifantis să scrie pentru că are ce şi pentru că este o datorie faţă de talentul său.
Leave a Reply