„Îndrăznesc să cred că sufletul omului, ca entitate colectivă, nu şi-a redesenat colţurile ascunse şi nici în esenţa sa vie, definitorie pentru superioritatea auto-proclamată a rasei, nu a a suferit modificări majore în decursul evoluţiei de la vânător cu suliţa la individ îmbălsămat în costum şi implantat cu blue-tooth in ureche. Când am început să citesc Suflete moarte, cântecul de lebădă şi capodopera lui Nikolai Vasilievici Gogol, m-a izbit actualitatea personajelor ce alcătuiesc societatea pestriţă a oraşelului de provincie din Rusia secolului al XIX-lea, în care se desfăşoară prima parte a romanului. Trăsuri în loc de BMW-uri, conversaţie cu pasaje în franceză în loc de fiţele moderne şi aceeaşi corupţie şi acelaşi ciocoism ca şi cel din 2008, toate formează peisajul în care personajul central Pavel Ivanovici Cicikov îşi ţese povestea” , scrie atât de plastic Blogu’ lui Gogu.
Nicolai Vasilievici Gogol s-a născut în 1809 în Ucraina. A studiat Gimnaziul de ştiinţe superioare din oraşul Nejin. În 1828 pleacă spre Peterburg, unde încearcă, fără succes, să-şi găsească o slujbă. În acelaşi an debutează, nereuşit, cu poemul Hanz Kuchelgarten.
Gogol s-a afirmat ca un scriitor care urmăreşte să redea adevărul vieţii, smulgând fără cruţare valul somptuos de pe societatea nobiliaro-birocratică a timpului său. Principala calitate a creaţiei lui Gogol a fost fidelitatea sa extraordinară faţă de realitate, realismul său, încă în 1835, Bielinski scria, în legătură cu nuvelele publicate în Arabescuri (Nevski Prospekt si Insemnarile unui nebun), că „scena pe care se desfăşoară acţiunea se lărgeşte şi, fără ca autorul să părăsească iubita şi minunata lui Ucraină, el căuta de astă dată poezia în moravurile clasei mijlocii din Rusia. Şi, dumnezeule, ce poezie adâncă şi puternică descoperă el aici!”
De acelaşi autor
Taras Bulba. Mantaua. Naşul. Vii (Colecţia Adevărul)
Leave a Reply