Cu erudiţia-i cunoscută şi asumîndu-şi inactualitatea nu atît a temei, cît a modului de a o trata, Nicolae Breban, scriitor de prim rang al generaţiei şaizeciste, face în acest eseu un elogiu morţii – nu orice moarte, ci aceea survenită la sfîrşitul unei vieţi împlinite. Autorul respinge constrîngerile limbajului „tehnic” al filosofiei, dar nu-i ocoleşte referinţele, citind alături de literaţi numeroşi gînditori, între care se remarcă predilecţia pentru Nietzsche şi Dostoievski.
De acelaşi autor
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply