New Europe College – Forumurile Volvo. Dilema Veche

Seria de forumuri Volvo-Dilema Veche la colegiul „ Noua Europa” a fost iniţiată de EIT-Forum Auto, importator Volvo în România, pentru a încuraja dialogul dintre elitele de afaceri şi elitele din cultură. Realizarea acestui dialog ni s-a părut deosebit de important în contextul în care se discută tot mai des şi în spaţiul românesc de implicarea oamenilor de business în viaţa comunităţii, cu precădere în sectorul cultural. Volumul de faţă sintetizează rezultatul proiectului desfăşurat pe o perioadă de doi ani de către Fundaţia „Life for Life” alături de partenerii săi: Dilema Veche şi Colegiul Noua Europă.

Împreună am încercat să găsim răspunsuri la întrebări şi să creăm premisele unei colaborări între cele două medii: cultural şi de afaceri. În Uniunea Europeană parteneriatele public-privat în susţinerea educaţiei şi culturii sunt cruciale, pentru că ele cresc performanţa sistemului şi duc la o dezvoltare armonioasă a societăţii.

Tipărirea acestui volum a fost făcută în speranţa că publicul va intra în contact cu ideile pe care participanţii la dezbateri le-au împărtaşit şi va putea reflecta asupra întrebărilor ridicate de către elitele din cele două sectoare. Dorim ca prin acest demers să lansăm o serie de idei şi ipoteze cu privire la modalităţile de interacţiune între mediul de afaceri şi mediul cultural, dar şi cu privire la responsabilitatea companiilor faţă de comunitate.

 

Volumul cuprinde sinteze ale dialogurilor care s-au desfăşurat în cadrul celor şase forumuri, cărora li se adaugă editorialele tematice apărute în suplimentele revistei partenere, Dilema Veche.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *