Ghidul „Portugalia“, din colecţia National Geographic Traveler, oferă un parcurs unic prin tainele muzicii tradiţionale fado şi ale bucătăriei portugheze. Volumul cuprinde şi descrieri de peisaje şi de temperament al localnicilor.
Portugalia are o climă atractivă cu veri lungi şi călduroase care durează din mai până în septembrie şi ierni blânde. Nu vizitaţi ţara fără a merge în Lisabona, una dintre cele mai frumoase capitale ale Europei. Capitala Portugaliei se află în inima regiunii cu cea mai densă populaţie, iar zona sa urbană este căminul a aproape două milioane de locuitori. Oraşul se bucură de o climă temperată, cu ploi din noiembrie până în ianuarie şi cu temperaturi iarna de 4 grade Celsius şi vara de aproximativ 29 de grade.
Marea pasiune sportivă a Portugaliei este fotbalul. În timpul sezonului fotbalistic, din septembrie până în mai, aproape fiecare restaurant are un televizor într-un colţ, care prezintă meciul zilei: mesenii locali sunt grupuri guralive de bărbaţi, cu toate că din ce în ce mai multe femei sunt atrase de acest sport. Fado, „blues”-ul Portugaliei, este muzica naţională şi a propulsat numeroşi cântăreţi, de la Amalia Rodrigues la Madreudeus şi, la începutul secolului al XXI-lea, Mariza şi Katia Guerreiro.
Mare parte din imperiul Portugaliei a fost ridicat pe comerţul său cu mirodenii, care a avut impact de durată asupra bucătăriei ţării. Vasco da Gama, primul care a înconjurat Capul Bunei Speranţe şi a traversat Oceanul Indian, a adus în ţară piperul negru şi alte condimente din India, urmate curând de nucşoară şi cuişoare din Insulele Condimentelor. Negustorii le-au adus în coloniile africane din Angola şi Mozambic, producând combinaţii surprinzătoare.
De acelaşi autor
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply