A iubi o femeie este ceva unic în viaţa unui bărbat. O iubire poate fi plină de bucurii şi sentimente sincere sau plină de regret şi nostalgie. Cum putem şti dacă ce alegem este cu adevărat bun. Nu putem şti… acesta este farmecul vieţii.
Dansatoarea este femeia vieţii lui Ōta Toyotaro un student inteligent, studios şi cu mari perspective în carieră. Ōta este fascinat de Elise, o dansatoare la un teatru sărăcăcios din Berlin. Tânăra de 16 ani duce o viaţă de artist dezlânată care şi-a pus amprenta şi asupra vieţii tuturor din jurul ei.
Berlinul sfârşitului de secol XIX are o pulsaţie fantastică în comparaţie cu Tokyo primilor ani ai Erei Meiji. Pentru tânărul student Berlinul este centrul tuturor tentaţiilor lumii. Conflictul cu altă civilizaţie este o temă relevantă a acestui melancolic roman.
Kemchiki prietenul cel mai bun al lui Ōta este revoltat de relaţia sa cu Elise. Oare cei doi vor rămâne împreună şi dacă da cu ce preţ…? Mori Ōgai a creat un roman plin de reflecţie asupra vieţii de artist şi a tentaţiilor tinereţii. Scris cu o limpezime a textului rar întâlnită, Dansatoarea este o capodoperă prin faptul că iubirea este descrisă ca sacrificiu iar viaţa ca ceva auxiliar. Totul se învârte în jurul iubirii.
Elise îl aşteaptă disperată pe Ōta, Ōta este frământat de viitorul său. O iubeşte pe Elise dar cariera lui depinde de această relaţie plină de incertitudine şi necunoscut. Iubirea presupune sacrificii. Vor putea oare cei doi să se sacrifice pentru a rămâne împreună?
Nebunia iubirii este descrisă excelent de scriitorul japonez, Ōta şi Elise sunt uniţi de o iubire ce naşte compasiune. Tânărul s-a îndrăgostit de o fiinţă oropsită de viaţă. Relaţia celor doi nu s-a născut dintr-o mare pasiune. Pasiunea este fundamentul iubirii.
Mori Ōgai a scris cu pasiune romantică această carte, pentru acesta iubirea este scopul suprem în viaţă, fără iubire suntem nişte bărci care plutim într-o mare incertă.
De acelaşi autor:
Leave a Reply