– Are timp o mămică cu atâţia copiii să mai scrie?
– La tot felul de cursuri de creative-writings am învăţat că trebuie să intri în transă, că trebuie să compui doar în anumite locuri relaxante. E aproape imposibil pentru o mămică cu patru copiii. Schimb un pampers, dau de mâncare la vreunul, intru în transă, ies din transă…
– Nu uiţi ideea?
– Nu. M-am obişnuit. Mintea mea curge…
– Ai făcut cursuri de creative-writtings?
– Am făcut. Nu prea m-au încântat.De ce? Te bagă într-o anumită matriţă. De exemplu: nu poţi descrie o scenă din punctul a două personaje diferite. Ceea ce e aberant. Cititorul pierde…
– Dar reţele lor sunt de succes.
– Mai mult pentru scriitorii noi. Cei vechi nu le respectă.
– Dacă acum ar debuta Vargas Llosa, scriitorul care intră în subiect, de abia la pagina 120, cred că acum nu l-ar mai citi nimeni.
– Păi asta spun. Cititorii s-au obişnuit cu el. Nu cred că există o reţetă ideală. Trebuie să o faci aşa cum simţi. Există un proces de creaţie, în care regulile ihibă.
– Care a fost prima ta carte?
– Avea o mie şi ceva de pagini.
– Cum ai procedat cu editurile?
– Am trimis la mai multe edituri. Doar pe mail.
– Ai făcut sinopsis?
– Sigur că da. Nu a trebuit să aştept prea mult. Peste trei săptămâni am şi semnat contractul.
– Ce tiraj a fost prima ediţie?
– 10.000 de exemplare. Ei mi-au făcut un plan de marketing. Pe lângă banii lor am cheltuit şi din ai mei, pentru că dacă eşti începător trebuie să faci şi tu nişte eforturi, pentru că nu ţi se acordă un buget consistent.
– Ai un agent?
– Vivien Mallory e numele ei.
– De ce v-aţi mutat în România?
– Soţul meu m-a avertizat că nu-mi va place în America. Şi am înţeles târziu. Soţul meu este absolut îndrăgostit de România.
– Tritonicul îţi va traduce cărţile?
– Am avut norocul să lucrez cu o traducătoare excepţională, Ana Maria Datcu, cea care mi-a păstrat vocea. Prima este deja tradusă. Voi scrie şi în româneşte, cu toate că m-am obişnuit să scriu numai în engleză.
OK, pot sa acpcet asta. Dar da-mi un exemplu de lucru usor de obtinut si care sa merite. Presupun ca nu ne referim aici la a gusta prima ninsoare si la mirosul painii de casa