Mitch Albom – Cei cinci oameni pe care îi întâlneşti în rai

1Raiul poate fi imaginat în chipuri nenumărate. Eddie, care moare într-un accident încercând să salveze o fetiţă, se pomeneşte nu într-un eden luxuriant, ci într-o conversaţie-călătorie alături de cinci oameni cu care şi-a intersectat drumul pe pământ.
Ca în Povestea de Craciun a lui Dickens, ei îi oferă indiciile cu ajutorul cărora poate dezlega misterul propriei vieţi.
Bestseller internaţional, Cei cinci oameni pe care îi întâlneşti în rai este o versiune optimistă, ca o apocalipsa luminoasa, a felului în care drumul nostru de pe pământ continuă în altă dimensiune. Cartea Cei cinci oameni pe care îi întâlneşti în rai a fost adaptată pentru televiziune în 2004, în regia lui Lloyd Kramer, cu Jon Voight în rolul principal.
„O poveste pe care o devorezi când eşti îndrăgostit, pe care simţi nevoia să o ai aproape când te simţi pierdut, o poveste la care te întorci iar şi iar pentru că îţi dă posibilitatea să te vezi pe tine insuţi şi lumea din jur într-o lumină nouă. O carte ca un dar pentru suflet.“ Amy Tan

„Un roman profund, emoţionant, scris cu elocinţa povestitorului care îndrăzneşte să pătrundă într-un univers miraculos, o lecţie plină de poezie şi speranţă despre viaţa de aici şi de dincolo.“ James McBride

de acelaşi autor:

Încă o zi

Marţi cu Morrie

 

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *