Eseurile din volumul de faţă, scrise în anul 2009 sunt, în majoritatea lor, inedite. Autorul a alăturat şi două texte scrise anterior: Mircea Eliade şi Italia şi Liviu Rebreanu. Intenţia vădită a eliadistului Mircea Handoca este aceea de a prezenta receptarea scriitorului şi savantului în România şi în… restul lumii. Lucrarea cuprinde, după cum însuşi titlul o indică, un număr de nouăsprezece capitole dedicate unora dintre cei mai importanţi recenzenţi contemporani cu istoricul religiilor, la rândul lor personalităţi marcante ale literaturii şi culturii române. Alături de aceste secţiuni în care autorul glosează corespondenţa purtată de Eliade cu savanţii şi literaţii vremii, Mircea Handoca rezervă un spaţiu important în lucarea sa receptării marelui scriitor în străinătate, pagini care se constituie într-un elocvent material documentar despre activitatea sa peste hotare.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply