Mircea Eliade – Romanul adolescentului miop

Nonconformistul chilug de la „Spiru Haret” nu credea că cel mai interesant lucru din adolescenţă e dragostea. De aceea, romanul său va fi unul cerebral, dar nu psihologic, nu „falsificat de analize”. Lipsa succeselor şcolare şi mondene devine o treaptă către o altfel de împlinire. Ţelul pe care şi-l stabileşte adolescentul miop nu este să ajungă ca alţii, ci să ajungă la sine însuşi. În loc să fie imitarea modelelor străine, atingerea unor idealuri stabilite de cei din jur, adolescenţa este perioada esenţială a descoperirii de sine. Dar nu numai descoperire, ci şi o veritabilă construire a personalităţii. Un efort susţinut prin voinţă, asceză, singurătate, renunţări. Prin disciplină fermă şi austeritate, prin lecturi aspre, nesfârşite, prin luptă cu duşmanii din afară şi dinlăuntru. Luptă cu mediocritatea, cu buchiseala şi cultura de manual, dar şi cu sentimentalismul, nostalgia, tristeţea. Învingându-şi slăbiciunile şi crescându-şi bogăţiile interioare, Eliade se construieşte ca personalitate.

De acelaşi autor

Noaptea de sânzâiene. Vol 2

Istoria credinţelor şi ideilor religioase. De la Gautama Buddha până la triumful creştinismului. Vol II

Istoria credinţelor ţi ideilor religioase. De la Mahomed la epoca Reformelor. Vol III

Istoria credinţelor ţi ideilor religioase. De la epoca marilor descoperiri geografice pînă în prezent. Vol IV

India / Biblioteca maharajahului / Şantier

Proză fantastică. Vol I+II

Făurari şi alchimişti

Maitreyi

Order Romanul adolescentului miop Preţ @ RON15,00

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *