De Stoian G. Bogdan
N-am majuscule aurite la mine aşa că scriu despre „Cinici zeci de sonete de Mircea Cărtărescu cu 50 de desene originale (şic!) de Tudor Jebeleanu,” complimente pentru ambalaj ed. Brumar, cum se vede. Nu pentru ca m-aş obosi să scriu auriu despre această carte, ci la mişto aşa. Pe Jebeleanu îmi dau toţi aşii din mânecă şi ca poet şi ca desenacios, iar despre Cărtărescu voi fi mai la obiect căci în acest autor Statul român, datorită compromisurilor acestuia cu actuala clasă politică aflată la guvernare, îndeasă milioane de bani publici. Şi eu, ca neplătitor de impozite şi taxe, deci ca neplătitor, mă simt frustrat când văd că banii oamenilor care-i muncesc cu sudoarea vieţii, se duc pe acest autor român cu retorică, uneori, excelentă şi la propriu şi la figurat, în speranţa unui Nobel. Din păcate nici politica şi nici literatura lui Cărtărescu nu sunt de Nobel aşa că românii îşi vor lua din nou ţeapă. Celebrul prim sonet e un text de agățat gay a la Shakespeare: „Pentru artist femeia nu-i femeie/ci mai curând ea seamăn-a bărbat…”, per a contrario: pentru artist bărbatul nu-i bărbat/ci mai curând el seamăn-a femeie… Aici l-a dat subconștientul de gol pe venerabilul autor.
Al doilea sonet, pe mine care sunt un Michelangelo al portretului mă lasă rece. Penultimul vers e o tușă prea gogonată ca să se mai susțină „minciuna” poemului: „…la 30 de ani spăla vase într-un cabaret din Paris/ iar noaptea scria ca să uite de foame.”
Al treilea, o excelentă frază de 14 rânduri cât prevede un sonet, e stricat de observația asta de puriu de cartier cocalar:”…lanț gros de aur care se cunoștea că-i plin pe dinăuntru”.
Mai zic despre al patrulea și zic concluzia generală că nu mai am loc pe ecran. Asta e despre un cavaler care joacă șah cu moartea (și asta-i o imagine dintr-un film) apoi tot felul de jocuri, trece ziua și se duc fiecare în camerele lor de hotel. A fost atât de personificat fenomenul morții într-un halat atât de forțat încât de fiecare data când aud o astfel de personificare m-apucă lehamitea.
Una peste alta, cartea e desene excelente și sonete admisibile și excelente pe măsura autorului, și-aici, cu aluzie la sonetul 5, supraestimez și fac cu ochiul.
Recenzie de STOIAN G. BOGDAN
Nobel, Cartarescu..Asta e o glume buna. Dar deh, e dreptul fiecarui autor sa viseze la asta.
ce bashina de recenzie.= )))