Cartea cuprinde intre coperţile sale trei povestiri : Ruletistul,Mendebilul şi Arhitectul, una mai frumoasă decât alta. Dacă în prima mesajul e cam cinic: un om atât de ghinionist nu mai există pe lume pentru că nici să se sinucidă nu poate, Mendebilul este povestea unui copil care produce o mică revoluţie culturală printre ceilalţi copii, pe care îi îndeppărtează de ceea ce unii numesc “copilărie”. Arhitectul este istorisirea domnului Popescu care scapă printre degete universul.
„Dimineaţa n-am coborat deloc în şanţuri, deşi mireasma de pământ ne trezea nostalgia, ci l-am înconjurat pe băiat şi l-am ascultat povestind. Ne povestea, ştiu acum, legendele Mesei Rotunde, cu Charlemagne şi Arthur, cu păgâni cumpliţi şi o sabie care purta un nume. Apoi ne-a povestit Viteazul în piele de tigru, dar la mijlocul povestirii s-a întrerupt şi a spus că locul nu e bun pentru spus istorii. Şanţurile murdare, movilele de pământ, ţevile chituite, zicea el, nu-l lasă să se concentreze. „Ştiu un loc mai bun”, zise zâmbind, şi ne-a dus acolo. Acel loc era Scara Unu”, simplu şi clar, cum ne-a obişnuit Mircea Cărtărescu.
De acelaşi autor
Leave a Reply