Mircea Cărtărescu – De ce iubim femeile

De ce iubim femeile este o carte de povestiri scrisă de Mircea Cărtărescu. volumul este structurat în douăzeci şi unu de capitole, douăzeci dintre ele cuprinzând povestioare din viaţa amoroasă a naratorului, iar cea de-a douăzeci şi una, care poartă numele cărţii (sau invers), cuprinde motivele pentru care, în viziunea naratorului, bărbaţii iubesc femeile.

“Iubiţi femeile pentru ca au sâni rotunzi, cu gurguie care se ridică prin bluză când le e frig, pentru că au fundul mare şi grăsuţ, pentru că au feţe cu trăsături dulci ca ale copiilor, pentru că au buze pline, dinţi decenţi si limbi de care nu ţi-e sila. Pentru că nu miros a transpiraţie sau a tutun prost şi nu asudă pe buza superioară. Pentru că le zâmbesc tuturor copiilor mici care trec pe lângă ele. Pentru că merg pe stradă drepte, cu capul sus, cu umerii traşi înapoi şi nu răspund privirii tale când le fixezi ca un maniac. Pentru că trec cu un curaj neaşteptat peste toate servituţile anatomiei lor delicate,” aşa explică autorul sentimentul pe care-l avem faţă de fiinţa iubită.

Cartea conţine – vorba englezului – un trick. Pe la pagina 67 scrie că va spune la pagina o sută şi care sunt tabieturile sale. Citeşti cu înverşunare, într-un ritm rapid, pentru a afla obiceiul său secret. Stupoare, la pagina 176, la care face referiri, se termină cartea. Un truc destul de uzual de cucerit cititorul. Dar merge…

Pentru interviul cu Mircea Cărtărescu acordat pentru bookiseala.ro apasă aici

De acelaşi autor

Frumoasele străine

Nimic

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

One Responseto “Mircea Cărtărescu – De ce iubim femeile”

  1. Stefan spune:

    Halal cultura! De cap sa va fie! Scuze, daca aveti „dinti decenti” si „gurguie ridicate prin bluza”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *