«Cartea este, putem considera astfel, continuarea celor două cărţi apărute anterior tot la Editura Europress (“Întoarcerea fratelui risipitor”, 2014; “DonQuijotisme AntropoLexice”, 2015), însă ea include doar proze ficţionale (nu şi eseistice, precum acelea). Mai mult, în cuprins au fost preluate şi câteva ‘piese de rezistenţă’ din volumele anterioare, printre care şi uimitoarele reinterpretări speculative de mituri şi legende populare (mitul biblic al întoarcerii fiului rispitor, şi respectiv baladele româneşti “Mănăstirea Argeşului” şi “Mioriţa”). De menţionat e şi faptul că unele dintre prozele scurte de aici au fost premiate la concursuri literare naţionale, iar altele au apărut anterior în antologii/almanahuri literare. Melanjul de idei din cuprins (câteva piese având motive SF sau folosind pretexte ‘sefiste’, altele încadrându-se ferm în main-stream) şi amalgamul stilistic – inclusiv cu
acele mise-en-prose de mituri şi legende, abordate aparent arhaic – creează premisele unei lecturi cel puţin interesante, pentru un public deschis.»
«Nu doar stilul şi motivele diferă pe axa cuprinsului. Diversitate avem şi în privinţa dozajului dramatic: unele povestiri respectă schema clasică (cu punctul culminant înspre final), altele curg într-o diluare calină, cu accent pe o umanitate adiacentă (sau substituentă) climaxului.»«Recenzând prima carte din triadă (Întoarcerea fratelui risipitor), un cronicar tânăr găsea inspirat sintagma “vitalitate
nostalgică“. Pentru a doua (DonQuijotisme AntropoLexice) eu propuneam cheia “inteligenţă naivă“. La cartea de faţă rămân oarecum pe linia paradoxului (însă nemaicomprimându-l în două cuvinte): nu ne uimeşte prin vreo fantezie debordantă (nu e cazul, ori genul), ci printr-o funcţionalitate extremă a imaginaţiei (aspect revelat în scenele culminante din reinterpretările de balade). De altfel autorul pare
conştient de propriile limite în privinţa fanteziei, şi poate că aici avem şi cheia cu care să descifrăm titlul, ‘Ficţiuni secunde’.» (B. Lăzău)
Leave a Reply