Aproximativ treizeci de articole (uneori revăzute) compun această scriere care se declină în registre deja explorate în Testamente trădate şi Arta romanului. Îl vedem pe Kundera în atelierul lui, printre egali, confruntându-se cu iluştrii săi înaintaşi (Broch, Nezval, Milosz, Hrabal…), cu contemporanii săi (Fuentes, Chamoiseau, Škvorecký, Gombrowicz…), cu muzicienii săi (Janáček, Schönberg, Xenakis…), cu pictorii săi (Bacon, Matisse). Alături de ei, prin intermediul lor, meditează, experimentează, face digresiuni, verifică. În O întâlnire un tehnician vorbeşte despre meseria lui cu nişte colegi. În măsura în care ne interesăm de culisele creaţiei, va fi uşor să culegem o bogată recoltă de inteligenţă şi umor acid. Fiindcă acest jurnal de bord ni-l înfăţişează pe Kundera la pândă şi patrulând în operele pe care le admiră pentru a descoperi răspunsuri la întrebările pe care şi le pune. De ce protagoniştii marilor romane (Valmont, omul fără însuşiri, Don Quijote, naratorul proustian etc.) nu au niciodată copii? Când şi de câte ori a făcut dragoste Anna Karenina cu Vronski? De ce insistă atât de mult exegeţii lui Brecht asupra igienei lui îndoielnice? De ce se scuză Aragon că e romancier? Cum procedează Malaparte pentru a inventa forma romanului său Kaputt? Prin ce mister, potrivit cărei legi, se strecoară grotescul în oroare şi plictiseala în tragedie?
De acelaşi autor
Insuportabila uşurătate a fiinţei
Leave a Reply