Cea de-a doua ediţie a cărţii Paradoxuri Libertariene în Teoria Alegerii Sociale apare ca răspuns pentru două probleme pe care le-am întâmpinat cu prima ediţie. În primul rând, o parte dintre cumpărătorii celei dintâi ediţii (de multe ori, prieteni sau oameni care interacţionează cu mine frecvent) au considerat decizia mea de împărţire în două volume a fi fost una nu neapărat inspirată. În al doilea rând, ordonarea cărţii în patru capitole (având o întindere substanţială) în limbaj natural, urmate de alte patru capitole în limbaj formal, părea a îngreuna lectura. Această nouă ediţie rezolvă problemele menţionate. Cartea apare acum într-un singur volum, iar capitolele au fost reordonate în aşa fel încât fiecare problemă prezentată în limbaj natural să fie urmată imediat de prezentarea ei în limbaj formal. În acest mod, cititorul poate verifica, cu uşurinţă, demonstraţiile tuturor rezultatelor prezentate în limbaj natural, fără a mai fi nevoit să răsfoiască toată cartea.
În acelaşi timp, cea de-a doua ediţie îmi oferă oportunitatea de a finisa conţinutul căţii. Am reformulat, aşadar, unele argumente şi am renunţat la unele secţiuni prezentate în prima ediţie. După trei ani de la finalizarea acestei lucrări, am simţit că unele dintre rezultatele prezentate nu fac parte, în mod necesar, din argumentul principal al acesteia. Am renunţat, de aceea, la demonstraţiile alternative ale teoremei May, la discuţia despre paradoxul libertarian în cadre informaţionale alternative, sau la problema criticii lui Perelli-Minetti la adresa teoriei nozickiene a dreptăţii, pentru a oferi doar câteva exemple. De asemenea, am clarificat unele dintre argumentele şi notaţiile care mi-au fost semnalate a fi fost neclare. Sper ca toate aceste modificări să ofere o experienţă mai plăcută a lecturii.
Autorul
Leave a Reply