Am scris de toate: poezii de dragoste, poezii pentru ziua femeii, sau poezii pentru ziua de 1 Martie … şi tot ce am scris am făcut-o cu sufletul. Şi iată-mă la vârsta mult prea apropiată de sfârşitul drumului spinos al vieţii pe care încă îl parcurg, bucurându-mă, graţie acestor minunaţi oameni, atât de puţin întâlniţi în zilele noastre, ca măcar o mică parte din cea ce am scris va ajunge şi în casele dumneavoastră şi veţi fi pătrunşi poate de acelaşi sentimente cu care am scris şi-mi veţi cunoaşte, sper, şi sufletul în care mi-am îmuiat pana.
Leave a Reply