O carte dedicată lunilor care au precedat invazia din Cehoslovacia de către trupele pactului de la Varşovia. „Naţionalismul este o forţa liberală în Europa de Est, el reprezintă lupta de a o rupe cu tiparul impus de sovietici. Pe de altă parte, în Uniunea Sovietică apelul la sentimentul naţional este o chemare la conservatorismul patriotic, nu la liberalism.” 7 mai 1968, Sir Geoffrey Harrison, ambasadorul britanic la Moscova „Se raportează ca în faţa coastelor maritime româneşti se desfăşoară o neobişnuită activitate aeriană sovietică. Sunt indicii ale unor intense dezvoltări de trupe sovietice şi ungare între râul Tisa şi frontiera românească, la 22 august. Aparent, unităţi de artilerie din vestul Carpatiei se deplasează către frontiera românească.” Department of State „Potrivit Legii serviciului militar obligatoriu, în lunile iulie – august (1968), comisariatele militare ale RSS Moldoveneşti au organizat campania de mobilizare a ofiţerilor, sergenţilor şi soldaţilor din rezervă, din completare, din economia naţională a republicii, a tehnicii auto şi a echipamentului de geniu în unităţile militare ale Districtului Militar Odessa. Mobilizarea soldaţilor pentru aplicaţii şi expedierea tehnicii în unităţile militare, în majoritatea raioanelor, a decurs organizat şi în timp util, ceea ce a facut ca după 12 ore de la primirea ordinului de mobilizare, 80% din contingentul de oameni şi tehnică să fie trimişi în unităţile militare. Potrivit Comisariatului Militar al Republicii, au fost mobilizaţi aproximativ 22 000 de soldaţi, gradaţi, ofiţeri, şi peste 3200 de mijloace auto.” Secţia organe administrative, CC al PC din Moldova
De acelaşi autor
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply