Mihai Golu – Tratat de neuropsihologie. Volumul I

copertaPrezentare: Apariția psihoneurologiei, ca disciplină de graniță între științele neurale, psihologie, științele tehnice, este rezultatul traducerii în viață a exigențelor acestei orientări metodologice, respectiv a principiului interdisciplinarității și al complementarității.

În lucrarea de față se realizează o sinteză relevantă a studiului și problematicii actuale a psihoneurologiei, sub dublul sau aspect, teoretic și aplicativ, astfel că, prin conținutul său și modul de tratare a diverselor probleme legate de raportul psihic creier va reține, cu siguranță, atenția unor categorii diverse de specialiști, de la neurologi și psihologi până la filosofi, și va surescita interesul oricărui cititor dornic de cunoaștere, în general, de cunoașterea de sine, în special.Cuprins: Raportul psihic creier. Structura microscopică și biochimia SNC al omului. Anatomia funcțională a sistemului nervos: Măduva spinării. Bulbul rahidian. Puntea. Mezencefalul. Formația reticulată. Cerebelul. Diencefalul. Telencefalul. Metode și tehnici de investigare: Metode și tehnici fiziologice. Metode și tehnici anatomice. Metode psihologice.
Order Tratat de neuropsihologie. Volumul I Preţ @ RON64,00

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *