Frank Zollner – Michelangelo – Complete Works

CarteDe Marius Ghilezan

Michelangelo a fost un creator aproape perfect. Prin această lucrare, Editura Taschen reuşeşte să cuprindă întreaga sa operă: sculpturi,  picturi şi ansambluri arhitectonice. Frank Zöllner, cel care a sintetizat monumentala sa operă, a mai produs şi albumul Leonoardo. Cartea este în limba engleză.

Înainte de a ajunge la frageda vârstă de treizeci de ani, Michelangelo Buonarroti (1475-1564) a sculptat deja David şi Pieta, două dintre cele mai faimoase sculpturi din întreaga istorie a artei. La fel ca florentinul Leonardo da Vinci, Michelangelo a fost o stea strălucitoare a Renașterii și un geniu de virtuozitate desăvârșită. Realizările sale ca un sculptor, pictor, desenator, arhitect sunt unice, nici un artist înainte sau după el nu a mai  produs o astfel de variată, dar unitară compoziţie, de tehnici şi culori. i. Lucrarea  Complete Works explorează tainele carierei lui Michelangelo, care a fost considerat un semizeu chiar şi de către contemporanii săi.  A fost subiectul a două biografii încă din viaţă.

Albumul realizat de editura germană Taschen începe cu un eseu care explică în detaliu de forme şi culori vasta operă a creatorului. Ce este nou e că multe dintre realizările sale sunt explicate în detalii fine, mărite pentru a fi înţelese de publicul larg.

Unui iubitor de artă nu-i poate lipsi albumul din casă.

Scris de Marius Ghilezan

Marius Ghilezan a publicat prima carte în anul 2000. "Cum să reuşeşti în viaţa politică", apărut la Editura Active Vision, A scris primul roman sportiv post-decembrist, „Furia” (Editura Humanitas, 2005), inspirat din viaţa unui suporter al echipei Poli Timişoara; a mai publicat eseurile: „Hoţia la români” (Editura Runa, grupul Corint, 2008) şi „ImpostURA – despre snobism şi puterea falsului”, Editura Corint. În 2012 a reeditat Manualul de campanie electorală – cu elemente de New Media şi a publicat volumul de versuri “Medi – cu ochiul sticlos” (Brumar). În 2014, cartea „Corneliu Coposu – 163 de vorbe memorabile” (Editura Vremea) şi “Anatomia succesului – Marius Ghilezan de vorbă cu Dorin Sarafoleanu” (Editura RAO). Este coautor al cărţii "Idolii forului". A publicat peste 10.000 de articole în "România liberă", "Luceafărul de dimineaţă", "Timpul," Revista "22", "Dilema veche", "Timişoara," "Evenimentul zilei", "Cotidianul". Este coordonatorul site-urilor: bookiseala.ro, buchiseala.ro, happymed.tv

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *