Marile axe ale simbolisticii medievale, aşa cum se conturează pe durata primelor cinci sau şase secole de creştinism, nu sunt construcţii ieşite ex nihilo din imaginaţia câtorva teologi. Din contră, ele sunt rezultatul fuziunii mai multor sisteme de valori şi forme de sensibilitate anterioare. În aceste domenii, Evul Mediu occidental a beneficiat de o moştenire triplă: cea a Bibliei, fără doar şi poate cea mai importantă, cea a culturii greco-romane şi cea a lumilor „barbare”, adică celtică, germanică, scandinavă, respectiv altele mai îndepărtate. Acestora le adaugă propriile straturi, pe durata unui mileniu de istorie. În simbolistica medievală, într-adevar, nimic niciodată nu se elimină complet; dimpotrivă, totul se suprapune într-o mulţime de straturi ce se întrepatrund de-a lungul secolelor şi pe care istoricului îi vine greu sa le separe. Fapt care-l conduce uneori – greşit – să creadă în existenţa unei simbolistici transculturale, ce s-ar sprijini pe nişte arhetipuri şi ar releva adevăruri universale. O atare simbolistică nu există. În lumea simbolurilor, totul este cultural şi trebuie cercetat în raport cu societatea care face uz de aceasta, la un moment dat al istoriei sale, într-un context precis.
De acelasi autor
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply