Recurgând, şi nu rareori, la aşa-zisele dicteuri automatice, deci, cochetând evident cu tehnicile surrealiste, Michel Martin struneşte cel puţin nonşalant sintaxa poetică, descoperind astfel exotice lagune ale subconştientului pe care, mai apoi, le dinamitează original imagistic.
Izul metafizic al poemelor sale, un soi de iz ce răzbate de undeva de dincolo de imaginaţia curentă şi de fantezia banală cotidiană, vine să consolideze deocheatul tot unitar artistic, astfel demonstrându-ne că Michel Martin, neavând nici un gând de „recuperare a realului”, recte de a împrumuta o apucătură „scribală” la modă, specifică impostorilor şi diletanţilor, este un talent autentic, deocamdată nepervertit, adică posesor de cifră octanică ridicată, pe care nu-l poţi găsi chiar la fiecare colţ de istorie literară… Şi bravo ei!!! (Ancelin ROSETI)
de acelaşi autor:
Leave a Reply