Ca să arate ca un om, Isserley şi-a trădat specia şi propria natură. Pe o autostradă din munţii Scoţiei, ea iese în fiecare zi la vânătoare de autostopişti tineri şi muşculoşi. Început de pulp fiction, s-ar putea crede. Pe care îi aduce la fermă Ablach, pentru a fi tranşaţi şi procesaţi. Să fie roman poliţist? Iar apoi trimişi într-o ţară îndepărtată, în care carnea de vodsel se vinde la preţul oxigenului pe o lună. Science fiction? Distopie? Sau, poate, nu există trădare între specii, pentru că toţi suntem la fel sub piele – iar categorizarea pe specii biologice (sau genuri literare) devine un nonsens, inutilă sau amorală. E limpede că romanul Sub piele rezistă clasificărilor, totuşi poate fi descris ca un science fiction mundan, în sensul că se întâmplă aici şi acum, cu influenţe din proza lui Kafka, Vonnegut, Huxley sau Orwell. Foarte economic scris, romanul nu dă lecţii, dar pune probleme de morală mai puţin obişnuite – cum ar fi interspecialitatea (grija între specii), canibalismul, vegetarianismul sau tehnologiile corpului. Cu un destin literar pe măsura, cartea lui Michel Faber ar putea deveni noul 1984 al secolului care tocmai a început.
traducere de Domnica Drumea
Leave a Reply