Născut în Urbino, în 1483, Rafael Sanzio a cunoscut de timpuriu gloria, chiar în comparaţie cu cei doi titani ai vremii, Michelangelo şi Leonardo. Cea mai importantă perioadă din viaţa sa, artistul o trăieşte însă la Roma, unde din 1508 până în 1520, realizează o serie de fresce pentru Sala Tribunalului Apostolic, printre care capodopera sa, Şcoala din Atena, dar şi Parnasul.
Un alt capitol al creaţiei rafaeliene îl constituie portretele, ale căror maiestate, în cazul prelaţilor, şi graţie în cel al personajelor feminine, îi aduce aprecierea contemporanilor.
Puritatea operelor era dublată, în viaţa artistului, de pasiunea pentru plăcerile carnale, de dragostea pentu femeile frumoase. Două portrete stau mărturie, în mod special, acestor pasiuni: Femeia cu văl şi faimoasa Fornarina, care prezintă aceeaşi femeie de care s-a îndrăgostit şi care i-a fost amantă. Chipul ei a servit, de altfel, drept sursă de inspiraţie pentru celebrele sale Madone.
Rafael este autorul unui mare număr de picturi murale sau de şevalet. Este cu atât mai impresionantă prolificitatea sa, cu cât pictorul s-a stins din viaţă la numai 37 de ani, lăsând prin testament iubitei sale de atunci cele necesare unui trai decent şi împărţind restul averii ucenicilor lui.
Leave a Reply