Julia Urquidi Illanes, femeia care a inspirat unul dintre cele mai frumoase romane ale secolului trecut, „Mătuşa Julia şi condeierul”, s-a prăpădit departe de poveste, la vârsta de 84 de ani. Mario Vargas Llosa avea 18 ani şi locuia împreună cu bunicii săi în Miraflores. Scria povestiri pentru sine pentru că redacţiile puternicelor cotidiane peruane le aruncau la coş. S-a îndrăgostit de mătuşa sa, Julia, în vârstă de 32 de ani, boliviancă de origine, divorţată de soţul ei. Amândoi se căsătoresc, în urma unui scandal odios în familie. Dragostea lor durează zece ani după care se despart. Din frumoasa iubire imposibilă, omenirea câştigă una dintre cele mai frumoase povestiri. Personajul principal nu este Mario, tânărul reporter la un post de radio, nici mătuşa sa, ci doar fanatica iubire dintre un puşti ce se vede mare şi o damă ce se vede nemuritoare. Ritmul cărţii pare inspirat din piesele de teatru radiofonic. Tonul este plin de umor, cu portrete pline de savoare şi un stil narativ inspirat parcă din voluptatea vieţii sud-americane. Pentru a ne suprinde, Vargas Llosa construieşte o arătare caricaturală, un fanatic maniac, obişnuit să scrie la comandă, Pedro Camacho. Oricât de interesante ar fi etapele iubirii dintre nepotul scriitor aspirant la glorie publicistică si frumoasa lui mătuşă, sarea si piperul cărţii apar atunci când postul de radio unde lucra tânărul Mario a renunţat să-i mai cumpere seriale radiofonice la kilogram şi a decis să angajeze un scenarist bolivian, pe numele lui Pedro Camacho. Acest Camacho, personajul de forţă al romanului, credem că a apărut tocmai pentru a pune o tuşe aparte pe tabloul unei iubiri ce s-ar fi bagatelizat la un moment dat. Sfârşitul este magistral. Mult timp cartea transmite fiori şi după ce o aşezi pe noptieră. „Să umbli cu un flăcăiandru lihnit de foame şi doar să te ţină de mână, să te ducă la film şi să te sărute cu atâta delicateţe, te face să te simţi ca la cincisprezece ani”, erau vorbele puse în carte de Vargass Llosa. În replică, Julia Urquidi Illanes a scris propria variantă a iubirii dintre ea şi nepotul ei povestaş: Lo que Varguitas no Dijo (Ce n-a spus micul Vargas) care a avut la vremea publicării un succes enorm, chiar dacă editorii americani au încercat să o prezinte pe autoare drept o mare scriitoare. Fără a avea valenţele literare ale fostului soţ, ea a povestit cum s-a despărţit, altfel decât în varianta vargas-lloseană, brusc şi fără recurs. Ea mărturiseşte cu o detaşare uimitoare cum Vargas Llosa i-a trimis o scrisoare în care o anunţa că s-a îndrăgostit de Patricia, nepoata Juliei şi care a devenit apoi soţia sa. Julia „citea mult şi era o femeie foarte cultivată. De asemenea, ea fuma mereu, ceea ce i-a complicat nespus viaţa”, spunea una dintre prietenele ei.
Leave a Reply