Viaţa este un dar. Ea nu înseamna doar fericire, ci si nefericire. Nefericirea este cararea ce duce la fericire. Fericirea si nefericirea sunt asemenea valurilor care se înalta si coboara din nou: daca nu ar coborî, apa nu s-ar putea înalta, nici n-ar putea curge. Atâta vreme cât cautam fericirea din afara, e putin probabil sa gasim vreodata adevarata fericire. Cautând fericirea, ne cautam, de fapt, pe noi însine. O putem cauta pe tarâmuri îndepartate, dar o vom gasi, în cele din urma, doar în propria palma. O inima plina de iubire si recunostinta este calea spre fericire!
Toate acestea sunt învataturile izvorâte din Viata secreta a apei: Umpleti-va sufletul cu iubire si recunostinta; Rugati-va pentru aceasta lume a noastra si împartasiti mesajul iubirii celor din jur; Dorul de pace si rugaciunile întru iubire nu pot fi îndiguite; Întelegând ca gândurile si cuvintele noastre au efect asupra lumii, atunci, vom întelege, ca detinem toate mijloacele pentru a ne schimba viata în bine.
Calea ce m-a purtat la cristalele de apa a izvorât din dorinta mea de a vindeca pentru ca am realizat ca puterea de a vindeca este însasi puterea vietii. Am învatat de la aceste cristale ca daca esti sincer cu tine si cauti sa fii si sa faci ceea ce doresti cu adevarat, viata îsi va relua cursul firesc. O data ce ai descoperit ceea ce stii sa faci cel mai bine si îti dai seama ca în directia aceea trebuie sa îti îndrepti atentia, te afli deja pe drumul ce duce înapoi la starea de fericire bincuvântata. Iar de aici nu mai este mult pâna sa simti ca, într-adevar, o mare schimbare are loc în viata ta. Adica, Fericirea.
În Viata secreta a apei, autorul de bestsellere Masaru Emoto ne poarta de-a lungul fantasticei calatorii a apei pe aceasta planeta, continuând, prin aceasta carte, sa dezvaluie omenirii viata secreta a apei. El ne arata cum sa aplicam întelepciunea apei în propriile noastre vieti; ne arata ca, învatând sa respectam si sa pretuim apa, vom reusi sa facem fata provocarilor secolului al XXI-lea – vom reusi sa ne regeneram planeta. Apa are o memorie proprie, în care ne sunt pastrate gândurile si rugaciunile. Cu totii suntem apa, astfel încât, oriunde ne-am afla, rugaciunile noastre vor fi raspândite în întreaga lume.
Leave a Reply