La nouă ani, poţi să iubeşti atât de tare, încât, dacă iubirea îţi e luată, să nu mai vrei să iubeşti deloc, niciodată, pe nimeni. Şi ce dacă iubeşti un papagal preţios şi verde, care te-a ales dintr-odată, într-o dimineaţă anume, şi s-a aşezat pe mâneca hăinuţei tale? Iubirea cea mare e iubirea cea mare, singura, pe viaţă. Papagalul verde, unul dintre romanele celebre ale prinţesei Martha Bibescu, e povestea unei fetiţe care, trăind într-o casă lipsită de iubire, se îndrăgosteşte pentru totdeauna de o pasăre. E o dragoste care se împlineşte prea târziu, aşa cum prea târziu se întâmplă toate în viaţa ei, umbrită de amintirea unui frate dispărut şi de „păcatul cel mare“ al părinţilor. Şi, când tot ce ţi se întâmplă e pus sub semnul unei voinţe vechi, venite din străbuni, doar o iubire mare te mai vindecă. Asta dacă nu e şi ea parte din blestemul strămoşesc…
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply