La sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial, România se afla aproape cu totul în sfera de influenţă sovietică. Un singur obstacol se mai afla în calea comunizării: un suveran tânăr şi iubit de popor, care părea pregătit să domnească în cadrele unei autentice monarhii constituţionale. Regele avea de înfruntat atitudinea categorică a unui guvern agresiv şi neezitant, susţinut de trupele sovietice, şi atitudinea ambiguă a guvernelor occidentale. Ceea ce, între 1945 şi 1947, părea de neconceput pentru români – lipsa de interes a Occidentului pentru ţările din Europa de Est – se confirmă în documentele diplomaţiilor americane, franceze şi engleze, din care autorul Mark László Herbert a extras câteva sute, pentru a alcătui, din secvenţe de o mare elocvenţă, dar şi de un mare dramatism, filmul unei abdicări: opiniile, îngrijorările, tentativele firave de a sprijini un monarh constituţional, eschivele şi neputinţa politicienilor occidentali în faţa înaintării sovietice în România, jocurile de culise din ţară şi din emigraţie pentru a evita sau pentru a impune epilogul numit, din 1947, Republica Populară Română.
Leave a Reply