De Alexandru Cristian
Lumea este plină de incognoscibil şi mister ce aşteaptă să fie descoperit. Poetul îşi construieşte o lume a sa. Marii poeţi însă făuresc o lume a lor care seamănă cu lumea din care fac parte, fresca lumii este reprezentată de versurile lor.
Volumul Medi, cu ochiul sticlos este un volum multicultural. Poeziile lui Marius Ghilezan sunt clare, profunde şi enigmatice. Clare pentru că transmit un mesaj din mai multe culturi, profunde pentru că fiecare cultură are originalitatea şi trăirea sa interioară. Enigmatice pentru că necunoscutele unei culturi sunt taina civilizaţiilor trecute şi viitoare. Volumul este un jurnal iniţiatic, o călătorie binom. Prima parte a călătoriei este cea fizică iar a doua parte cea spirituală. Călătoria fizică ne este dată de amintirea în versuri dar şi în imagini, instantanee care ne prezintă diverse locuri din această fascinantă lume. Cea spirituală este evidenţiată de metaforele şi epitetele din poeme. Volumul este împărţit în 6 capitole fiecare capitol reprezintă o cultură sau o Idee a unei culturi. Poezia lui Marius Ghilezan impresionează prin profunda şi variata cultură, o pezie culturală rar întâlnită în poezia contemporană.
Primele poezii sunt un prolog al volumului. Aceste versuri îmbină inteligent diverse culturi ( India, Filipine, Africa dar şi insule exotice). Din acest prolog putem radiografia lumea prezentă, o lume pe care poetul o percepe ca pe o lume cu mai multe dimensiuni temporale. În tulburătorul poem Africa istoria şi timpul au stat pe loc, eternitatea este o caracteristică surprinzătoare. Suspendarea în istorie a continentului negru este farmecul acestei lumi. Parfumuri orientale şi gusturi occidentale se desprind din poeziile începutului acestui volum( Nopţi arabe, Doar spinii îi văd). Dimensiunea religioasă a unor poezii este inteligent şi fin subliniată, Marius Ghilezan fiind un poet elegant, elitist, care nu are nevoie să trâmbiţeze trăsături, imboldul dat de poezia sa poartă un singur nume, sete de cunoaştere. Poemul Vine tsunami!Vine potopul este un poem apocaliptic, revelator, dezastrul lumii poate veni incoştient “ sub astrul măreţ/ lumea picoteşte în tihnă.” Poezia Incantaţie este de o puritate rară, în ea se simte spiritul Tibetului. Prologul este caracterizat de multiculturalitate, o caracteristică a întregului volum.
Al doilea capitol se numeşte Epava din Zakynthos. Poeziile ce ne aduc aminte de cultura Greciei sunt marcate de nostalgie. O durere după stingerea marilor culturi este resimţită. Fragilitatea lumii în care trăim, modernă sau postmodernă, este reliefată în versurile poemului “Suntem prea firavi” , „ Suntem prea firavi să mângâiem leopardul” un vers cu dublu sens. Primul sens este depărtarea omului faţă de natură şi al doilea sens este înstrăinarea omului faţă de verbul a visa, pentru mulţi visul a devenit o provocare pe care nu o pot îndeplini.
Al treilea capitol ne aduce aminte de insule exotice şi de palmieri, Bulsara. Exotismul Africii şi exuberanţa vieţii este umbrită de tragedia continentului negru, uitarea sa în istorie sau întrăinarea faţă de lume. Mitul eternei reîntoarceri este readus în conştiinţa noastră prin poezii care potenţează reîntoarcerea omului la origini, către leagănul istoriei, Africa. Orice colţ de lume îşi are eroii săi uitaţi sau nu. Eroul Africii “ nu are ca muritorii/ loc de veci/cenuşa lui plouă/ din când în gând/ peste imperiul în care/ a ieşit din rând”, versuri din poezia Platină şi Respect. Faptele unui erou sunt nemuritoare iar respectul este etern, un popor care îşi uită eroii este condamnat la moarte de către istorie.
Capitolul al patrulea este despre un geniu. Mihai Eminescu spunea că mai degrabă se naşte o galaxie sau o nouă stea decât să apară un geniu pe pământ. Ştafetă pentru Gauguin este imnul închinat vieţii unui mare artist care a lăsat forfota Senei şi a cafenelelor pariziene pe liniştea tahitiană. Mormântul său este înconjurat de ape cu o culoare de lapislazuli iar sufletul său este legănat de melodiile lui Jacques Brel. Gauguin este un nou Michelangelo, noua capelă sixtină este una pictată cu sfinţi exotici, de abanos( O altfel de capelă sixtină ). Geniul lui Gauguin a fascinat autori din toată lumea, Varga Llosa şi-a scris un roman inspirat de viaţa lui, Paradisul de după colţ. Omagiul adus de Marius Ghilezan este unul sincer, respectuos şi plin de lirism, condiţia geniului va marca şi al cincilea capitol al volumului. În acest al patrulea capitol geniul fuge de o lume care nu-l înţelege către una care îl va venera.
În al cincilea capitol, geniul se sacrifică pentru a crea opere nemuritoare. Nebunie şi sacraliate este o impresionantă mărturie adusă geniului. Visul de a fi aproape de Dumnezeu l-a făcut pe artist să înalţe o catedrală până la cer, un nou Turn Babel. Monumentul de dimensiuni faraonice este plătit cu uitarea creatorului de către lumea efemeră. Geniul este crud respins: „ Între cărţile deschise/ ale facerii, pasiunii şi mântuirii/ contemporanii l-au încarcerat/ în tagma alienării.”(Aşa a vrut Arhitectul) Monumentul Sagrada Familia a fost construit “ pentru a rămâne veşniciei/ fantezia codificată/ în sacralitate.”( Aşa a vrut arhitectul). Forţa geniului lui Antonio Gaudí este o caracteristică a marilor oameni care se luptă pentru un vis. Geniul este un mister pentru toţi numai pentru Creator nu.
Ultimul capitol este epilogul acestui volum, Cosmogonie. Naşterea lumii şi facerea omului a fascinat minţile secole de-a rândul. Poetul Marius Ghilezan ne induce un sentiment de profund respect faţă de acest eveniment, „ Până la apariţia Creatorului” lumea a stat într-o adâncă aşteptare( Adânca aşteptare). Din ce s-a născut lumea?
“ Lumea s-a zămislit din haos”( Medi şi puiul de lăstun). În faţa acestor evenimente şi a istoriei mirarea lumii este mare, inexplicabilă, o mirare pătrunzătoare “Turişitii văd cripte, piramide, osuare/ dar nu pricep simboluri.”( Gheara încovoiată).
Poezia Cabală este o interogaţie asupra misterului fiinţei noastre, de ce lanţul de ADN este o spirală şi de ce totul se leagă şi nimic nu se dezintegrează. Printre ultimile poezii ale acestui epilog se găseşte Fabula indiană, un avertisment adresat lumii în care trăim:
„ Pildele Bibliei sunt noi/ Vechi e următorul tărăboi.”
Titlul este bine ales, metafora titlului esta una a cunoaşterii. Medi, un totem care priveşte lumea, un înţelept uimit de minunea ei şi dezamăgit de prezentul ei. Imaginea totemică ne urmăreşte întreg volumul, poetul este un observator ascuns şi nerevelat al lecturii noastre.
Poeziile sunt pline de înţelesuri ascunse, exotice, pline de speranţă şi de avertizare. Marius Ghilezan este ecletic şi are o viziune holistică asupra lumii. Holismul său este plin de veselie dar este străbătut de o fină umbră de melancolie. Un poet multicultural, elitist, un poet care devine mare prin mesajele clare pe care ni le transmite. Averstismentele lui Marius Ghilezan sunt elegante, intime, nu sunt asurzitoare sau apocaliptice. Un volum care te îndeamnă la meditaţie, la o dromomanie culturală , la sete de cunoaştere şi la toleranţă, Medi, cu ochiul sticlos este cu siguranţă o apariţie rară în poezia noastră contemporană. Un volum care ne va marca şi nu-l vom putea uita uşor, un volum incitant şi plin de învăţăminte. Cu acest volum Marius Ghilezan confirmă încă o dată că este pe lângă un foarte bun poet şi un fin cunoscător al lumii, aceste două însuşiri fac un amestec din care iese un volum mare. Din fiecare carte avem ce învăţa dar unele ne îndeamnă să nu ne oprim din învăţat, aceasta este Medi, cu ochiul sticlos.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply