Premiul Nobel pentru Literatură, 2010
„cartografierea structurilor puterii și pentru imaginile sale tranșante ale rezistenței, revoltei și înfrângerii individuale”
Catedrala invocată de Llosa nu este locul sacru al reculegerii, în care sufletul îşi găseşte liniştea, refugiul solitar, împăcarea. Ironic şi paradoxal, acest nume îl poartă o crâşmă mizeră de la periferia Limei anilor ’60, cu mese şchioape, cu fum de ţigară şi mirosuri grele, cu gesturi şi vorbe obscene. Iată fundalul pe care se desfăşoară conversaţia celor doi protagonişti, proveniţi din categorii sociale diferite, dar pe care îi revoltă absurdul aceleiaşi lumi în descompunere.
După cum au subliniat criticii, prin această carte Llosa a izbutit să creeze romanul total. Creaţia lui are o arhitectură amplă şi măreţia unei catedrale.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply