După lungi deliberări, Comitetul Nobel a decis, în sfârşit, să-i ofere Premiul atât de mult aşteptat scriitorului peruan Mario Vargas Llosa, pentru o viaţă dedicată scrisului. Lituma în Azi, Paradisul de după colţ, Pantaleon şi vizitatoarele, Rătăcirile fetei nesăbuite, Povestaşul, Elogiul mamei vitrege, Tentaţia imposibilului, Scrisori către un tânăr romancier, Băieţii şi alte povestiri, Casa verde, Adevărul minciunilor, Orgia perpetuă, Mătuşa Julia şi condeierul sunt doar câteva titluri din magazinul Bookiseala.ro din imensa sa operă. Motivaţia juriului: „pentru cartografierea structurilor puterii şi imaginile sale tranşante privind rezistenţa, revolta şi eşecul individual”. America Latină nu a mai luat un premiu Nobel de 28 de ani.
Nu i-a venit să creadă
„A fost o surpriză enormă. Am crezut că este o glumă când am primit ştirea la telefon”, a declarat Mario Vargas Llosa, care şi-a rugat soţia să aştepte confirmarea oficială înainte de a anunţa copiii. Iar preşedintele Perului, Alan Garcia, comenta: „Este un act de justiţie, o zi mare pentru Peru şi o mare onoare pentru peruvieni”.
Bine cunoscut cititorilor din România, pe care a şi vizitat-o de două ori, scriitorul, eseistul, omul politic peruvian Mario Vargas Llosa s-a născut în 1936, la Arequipa, în Peru. A copilărit în Bolivia împreună cu mama sa, întorcându-se în Peru după zece ani. Oraşul şi câinii l-a consacrat în Europa ca pe un autor de mare forţă. În Peru a ieşit un ditamai scandal după publicarea lucrării, fiind considerată un manifest împotriva puterii. În tinereţe a fost de stânga. O chestie care – în accepţiunea lui Petre Ţuţea, e de înţeles, dar ulterior a luat „dreapta în piept, candidând împotriva lui Fujimori”. A pierdut în 1990, dar a câştigat un prestigiu enorm în lume. La aceea vreme, i-am recomandat lui Emil Constantinescu să citească Peştele în apă, pentru a nu repeta greşelile trecutului.
De stânga în tinereţe, avea să-l atace dur pe Fidel Castro mai târziu şi chiar pe prietenul lui de-o viaţă scriitorul Gabriel Garcia Marquez, pentru că a coabitat o vreme cu ideile liderului cubanez.
Mario Vargas Llosa a cunoscut succesul încă de la prima carte, intrând în seria scriitorilor care au impus literatura sud-americană în lume, alături de Julio Cortázar, Ernesto Sabato, Jorge Luis Borges, Carlos Fuentes, Gabriel García Márquez.
Conversaţie la catedrală, considerată prima lui încercare de „oman total”, deşi până la pagina 100 nu intri în subiect, l-a recomandat ca pe un scriitor de mare forţă.
Preţuit pentru scrierile sale alegorice, Mario Vargas Llosa a fost distins cu mai multe premii. „Miguel de Cervantes”, considerat un Nobel al literaturii hispano-americane, „Premiul Păcii” acordat de Asociaţia Librarilor Germani, în 1996, an în care primeşte şi „Premiul Criticii” şi Premiul Internaţional de literatură.
Acum ia NOBELUL. Nimic mai mult, nimic mai puţin. Măcar o carte de-a lui trebuie pusă pe noptieră.
Prezent la Neptun,în România, a fost întrebat de către un reporter ProTV, dacă mai o iubeşte pe Shakira. La braţ fiind cu noua sa nevastă, alta decât Mătuşa Julia, i-a replicat repoerterului nepregătit: „Mă confundaţi cu Marquez, prietenul meu de-o viaţă, el este fan Shakira”.
A realizat la Bucureşti un interviu cu public împreună cu Gabriel Liiceanu. Directorul Editurii Humanitas, cel care i-a publicat opera, declara agenţiei Hotnews că „decizia Comitetului Nobel reprezintă o ruptură faţă de tradiţia ultimilor ani, când criteriul politic a contat mai mult în decizia Academiei suedeze.”
E de bine! Un scriitor pe care-l citești pentru că are scriitură, povestire, mesaj, talent și hărnicie. Cu o observație la textul motiv al acestei opinii: Nu doar Gabriel Liiceanu a vorbit cu Mario Vargas Llosa dintre români. Dreptu-i ca în comentarii să vorbiți și despre alte strădaniile, ale altora de a-l tipări, în condiții mult mai grele și poate în tiraj mai mare, despre cei care au scris despre scriitor de la început, pentru că *după război mulți viteji se-arată*, vezi cazul recent al scriitoarei noastre Herta Muller, nume tabu până la o săptămână-două de la premiu…și-apoi *ce mai larmă, ce mai zbucium!*, *Lume, lume, veniți! Circul a început! A venit Herta Muller în București*-E drept că puțin tam-tam nu strică în comerțul stradal, dar, repet, e de bine, când prozatorii iau premii. Și mai ales când aceștia au forța opiniilor și explozia talentului și a stilului literar. Munții și câmpiile Peruului merită un confrate premiat în Europa nordică. Iar faptul că scriitorul a fost chemat și a venit în România, ne onorează și-l onorează. Dar, repet, impactul scrisului său a fost puternic de la prima traducere, de la prima catedrală ridicată în liitere, cuvinte românești. cred că scriitorul a citit cu plăcere, cu ușurință traducerea primă, traducere pentru care trebuie să felicităm, peste ani, pe toți acei ce-au pus umărul, fruntea la transpunere, translație pe meleagurile noastre, în secolul XX, dar și mai apoi în secolul acesta, XXI, biruitor peste tenebre, sperăm, căci speranța este fondul literaturii bune, de oriunde și de oricând. Florin Grigoriu
Ce-mi place scriitorul acesta!
da,da..un nobel meritat.