De Serenela Ghițeanu
24.95 – 12.00 Lei
Ca sã îţi placã ultimul roman al lui Marin Mãlaicu-Hondrari nu trebuie sã fii fumãtor, ci sã fii mistuit de gustul pentru nomadism, sã ai boema în sânge, aceea profundã, care te face sã cauţi mereu un vis despre care nu ai idei prea clare dar fãrã de care nu poţi trãi.
Ca şi în Apropierea, naratorul, Constantin (acelaşi prenume cu cel din Lunetistul), mediteazã, mai ales noaptea, singur, lângã rulota în care s-a retras, pe un câmp pãrãsit dintr-o ţarã inventatã, Camarile. Unde se vorbeşte o limbã asemãnãtoare totuşi cu spaniola. El vinde ţigãri într-o republicã bizarã în care preşedintele, Ricardo Rivas Ponti, a introdus în Constituţie articolul “Camarile este stat laic şi fumãtor” şi a câştigat alegerile pe baza sloganului “Lãsaţi-ne sã ne fumãm petrolul!” Cãsãtorit cu o româncã, apoi divorţat, Ponti are o fatã, Ada, “cea mai mare fumãtoare din lume”, care fuge în România fãrã sã îl previnã. Preşedintele are atunci nevoie de poveşti spuse de Constantin, devenit un soi de Şeherezadã masculinã!
Constantin îşi rememoreazã copilãria din satul ardelenesc Între-Vãi, abandonat de pãrinţii plecaţi la muncã în Spania, dar nesuferind deloc dupã ei, crescut de o bunicã atotputernicã, şi avându-i alãturi pe fraţii de cruce Cuţitaş şi Accidentu. Episoade demne de un Ion Creangã reloaded, plus nişte iniţieri erotice nu foarte spectaculoase, o vizitã la pãrinţi, în care nu aflãm nimic despre Spania, ci numai despre o farmacistã localã, Elena, cu 13 ani mai mare decât Constantin-adolescentul. Dupã care tinereţea lui Constantin ne duce la Bucureşti unde, împreunã cu Cutitaş, Constantin face afaceri şi cunoaşte alte femei, net superioare celor pe care le cunoscuse pânã atunci, cum ar fi Lady Slim -femeie de afaceri priceputã dar posedând o naturã hamletianã. Sau Cristina, care citeşte partituri muzicale, şi pentru care Constantin încearcã sã se lase de fumat. Pãrãsind afacerile, traduce o nuvelã despre fumat a unui scriitor peruan, lucru care îi asigurã intrarea într-o societate ezotericã pe care o viziteazã în stare de beţie.
Eroul e mereu în mişcare şi, deşi nu-i lipsesc nici banii nici femeile, tânjeşte dupã ceva nedefinit. Dupã “ marea dragoste” , spune el, dar noi ştim cã “ marea dragoste”, atunci când ai gãsit-o şi o ţii bine de tot, nu prea mai e “marea dragoste”… Şi femeile lui cãlãtoresc enorm, pentru cã a schimba mereu locul e de fapt obsesia personajelor scriitorului.
Desigur, se fumeazã în acest roman, de la un capãt la altul, iar nefumãtorii sunt priviţi când cu milã, când cu dispreţ. Se fumeazã plictisit, cu voluptate, tone de ţigãri sunt consumate fãrã ca nimeni sã tuşeascã mãcar o datã, singurele în care nu se fumeazã sunt scenele de dragoste. Cine a citit Apropierea, rãmâne nostalgic dupã stilul poetic rafinat de acolo. Totuşi, romanul se citeşte cu plãcere, e genul de carte pe care nu o laşi din mânã. Dupã un lung detur, textul/ naratorul se întoarce, la final, în Camarile, dar pentru a le pãrãsi.
Dacã încã mai ştiţi sã visaţi, citiţi romanele lui Marin Mãlaicu-Hondrari. Inclusiv pe ultimul, despre fumãtori. Fumãtorii lui sunt nişte buni idealişti şi ştiu sã spunã poveşti.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply