Marin Tarangul, unul dintre gânditorii noştri de excepţie, obişnuia să spună că în Ortodoxie nu se intră direct prin uşa din faţă, ci prin Sfântul Duh, care dă tarcoale, prin ocolire şi prin adieri. Ortodoxia nu e o ideologie de proclamat, ci se face prin descoperiri ascunse a căror iniţiativa nu ne aparţine.
«Nimeni nu ştie când va muri. Acest „va“ muri este mereu plasat în viitor, nu se prezintă decât ca viitor. Nu poţi spune corect „mor”, la prezent; vreau să spun că şi „în ultima clipă“ moartea, care este gata să vină, este tot, este „încă”, în viitor; n-a ajuns „aici“, ca să poţi spune mor chiar acum: ceea ce înseamnă că eşti mereu în situaţia de a spune că vei muri, şi nu că mori în clipa de faţă; şi astfel recunoşti că moartea aparţine oricum viitorului; că nu-ţi aparţine niciodată ţie şi că nu poţi spune niciodată „mor“ în clipa exactă în care eşti deja mort. Când se petrece moartea, verbul nu se mai conjugă.» (Marin TARANGUL)
«Marin Tarangul nu e uşor de citit. Era dintre aceia care nu aşteaptă ca gândul să fie gândit până la capăt, înainte de a fi scris. Îşi căuta gândul scriind. Îl aştepta scriind. Performanţa sa era alcatuită, în consecinţă, din spectaculoase „din-când-în-când“-uri, printre care ideile şi cuvintele evoluau labirintic. Dar energia sondajelor sale intelectuale, tenacitatea şi îndemânarea sa speculativă, formulările sale luminos imprevizibile îl aşază printre figurile de vârf ale vremii.» (Andrei PLEŞU)
«Uneori mă uimeşte că ceilalţi nu-i simt lui Marin Tarangul „clasa“ de excepţie, acel ceva care-l aşază foarte departe de toţi prietenii lui, pesemne un simţ al nemijlocirii secunde, semnul adevăratei maturităţi a spiritului. El a trecut dincolo de barierele convenţiilor culturale, având o disponibilitate către esenţial care pe mine mă amuţeşte şi mă face să mă simt foarte copil.» (Gabriel LIICEANU către Virgil Ierunca, scrisoare din Heidelberg, 26 iulie 1984)
Marin Tarangul s-a nascut la 1 mai 1938 in Bucuresti. In 1959 isi ia licenta in teologie la Institutul Teologic din Sibiu, unde intre 1959 si 1961 continua studii de doctorat in istoria religiilor. In 1961–1964 este arestat politic. In 1971 obtine o alta licenta la Institutul de Istoria si Teoria Artei din Bucuresti. Intre 1966 si 1979 publica poezii si eseuri in principalele reviste culturale bucurestene, este membru al Uniunii Scriitorilor, redactor la revista Amfiteatru si la Animafilm. Ii sunt respinse sau amanate de catre cenzura o serie de texte, acesta fiind si motivul in baza caruia cere oficial expatrierea. In 1979 se stabileste in Franta. Aici obtine doua doctorate in filozofie, la Institutul Catolic si la Sorbona (cu teza Icoana, experienta si realitate – discurs acrotatic), iar in 1987 un doctorat la Institutul de Studii Orientale, sectia romana (cu teza Poezia lui Nichita Stanescu si arta poetica).
Humanitas
Leave a Reply