După cel de-al Doilea Război Mondial, armata română a fost supusă epurării şi restructurării masive a corpului de cadre, în paralel cu instituirea controlului politic asupra organismului militar naţional, acţiuni impuse şi dirijate de reprezentanţii Comisiei Aliate de Control (sovietică) din România. Motivele iniţiale invocate au fost legate de demobilizarea şi trecerea pe picior de pace a trupelor şi comandamentelor implicate în operaţii, ca o consecină a noului statut al României după 23 august 1944. Raţiunile reale ale acestor măsuri se găseau însă în soarta hărăzită statului român de ocupantul sovietic, pentru care distrugerea elitelor, inclusiv a celor militare, pe criterii aşa-zis ideologice, constituia un obiectiv de prim rang. Astfel, reprezentanţi de seamă ai elitei marinei militare române, cum sunt amiralii Petre Bărbuneanu, Gheorghe Dumitrescu, Preda Fundăţeanu, Ioan Georgescu, Gheorghe Koslinski, Horia Macellariu, Nicolae Păiş, Mişu Petrovici, Constantin Pogonat, August Roman, Matei Toma, au făcut obiectul unor suite de supravegheri, anchete, intimidări, arestări, procese şi condamnări, care le-au schimbat destinul, curmându-le cariera militară şi, în unele cazuri, chiar viaţa. Toate aceste cazuri şi încă multe altele sunt probate în paginile acestui volum prin documentele – în majoritatea lor, inedite – identificate şi selecţionate din Arhivele C.N.S.A.S., S.R.I. şi Arhivele Militare Române, care confirmă regimul de exterminare la care a fost supusă elita Marinei Militare Române de către ocupantul sovietic şi regimul comunist.
Leave a Reply