Maria Regina României – Povestea vieţii mele

1De Marius Ghilezan

Mărturisesc că din casele bunicilor mei nu lipseau cele trei volume. Toţi o iubeau pentru pasiunea şi devotamentul său faţă de ţară. Deşi născută ca ducesă de Kent, s-a căsătorit de tânără cu Ferdinand, moştenitorul tronului României. A sosit fără fast şi a plecat într-o toamnă a doliului naţional, ca un erou.

Cele trei volume cuprind memoriile Reginei Mamă Maria din perioada 1914-1936, făcând şi o incursiune galopantă prin copilăria ei fericită din Eastwell, în Marea Britanie.

Confesiunile au fost scrise mai întâi în engleză şi apoi traduse şi la noi. Poporul român avea să descopere în ea un partener cald, interesat să-şi facă treburile bine, să reprezinte cu cinste nu numai Dinastia ci şi interesele statului său.

„Mintea nu-mi era niciodată împrăştiată şi mă simţeam ageră şi gata să dau de rostul oricărei împrejurări. Era uşor oricui să stea de vorbă şi să se înţeleagă cu mine, de aceea nimeni nu mă ocolea. Niciodată nu mă feream de discuţii; o contradicţie nu mă speria, o luptă mai grea îmi punea la încercare energia. În fiecare ceas al zilei simţeam în mine viaţa, ca o forţă aproape electrică. Acestea le ştia soţul meu”, aşa se descrie cea care – conform primelor pagini din aşa numitul jurnal care nu e jurnal – ar fi vrut să scrie la persoana a treia ca să nu transpară pasiunile şi trăirile sale. Povesteşte despre misiunea sa de pe front pe vremea când îngrijea soldaţii, despre momentul victoriei, când a trecut alături de generalii francezi pe sub Arcul de Triumf, despre cum au primit-o străinii şi despre cum şi-a promovat interesele ţării.

Anatomia succesului, despre cum pot să cucereşti forurile mondiale, învăţând, muncind, trăind în România

La un moment dat, istoria consemnează, guvernul liberal nu reuşea să scoată avantaje de pe urma Conferinţei de Pace de la Paris. Pur şi simplu Georges Clemenceau nu dorea să-i bage în seamă pe diplomaţii trimişi de Ionel I.C. Brătianu. Aflând acest lucru, a purces la drum ca o persoană particulară. Ajunsă la hotelul din centrul Parisului, purtată de un val de simpatie, când i se pupau mâinile şi i se mângâiau trena, s-a grăbit să-i trimită intransigentului prim ministru francez o invitaţie la cină. „Doar nu putea să refuze o Regină,” spunea ea.  Regina îi face o impresie aşa de bună, încât, entuziasmat, îi comunică ministrului român, după încheierea conversaţiei: „O regină ca a voastră poate fi primită numai cu onoruri militare, cu Mareşalul Foch în frunte.”

În amintirile sale, Povestea vieţii mele, descrie pe scurt modul cum şi-a slujit soţul şi Regele, dar spaţii extinse sunt acordate lungii confruntări dintre ea şi Carol, urmaşul la tron. În cele din urmă au ajuns la un compromis. Regina Maria a privit cu ochi mai îngăduitori regulile Casei regale, iar Carol a devenit mai maleabil şi a acceptat unele lucruri, cum ar fi marea dragoste a Reginei Mamă pentru echitaţie.

Printre rânduri transpare dorinţa de a obţine respectul poporului său, Maria a dorit să fie iubită şi a şi fost. Românii s-au obişnuit să iubească o regină din alt neam, dar care s-a apropiat rapid de oamenii nevoiaşi, fără a-şi înclina Suveranitatea. Cotrar lui Carol a condus cu blândeţe şi a obţinut acordul majorităţii.

Ce nu reiese clar din confesiunea sa este cum a reuşit să influenţeze viaţa politică. N-a vrut să se ştie de relaţii sale amoroase. Oamenii nici nu tânjeau atât de mult să afle ce se ascunde în aşternutul regal. Erau fericiţi că iubirii lor i se răspunde cu inimă bună.

Aproape o mie de pagini resfiră o sensibilitate aleasă, o preţuire deosebită şi o împăcare de sine. Nimic nu anticipa volumul lV care a apărut mult timp după moartea sa.

 

De acelaşi autor

Însemnari zilnice. Vol VI

Order Povestea vieţii mele Preţ @ RON86,99

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Marius Ghilezan

Marius Ghilezan a publicat prima carte în anul 2000. "Cum să reuşeşti în viaţa politică", apărut la Editura Active Vision, A scris primul roman sportiv post-decembrist, „Furia” (Editura Humanitas, 2005), inspirat din viaţa unui suporter al echipei Poli Timişoara; a mai publicat eseurile: „Hoţia la români” (Editura Runa, grupul Corint, 2008) şi „ImpostURA – despre snobism şi puterea falsului”, Editura Corint. În 2012 a reeditat Manualul de campanie electorală – cu elemente de New Media şi a publicat volumul de versuri “Medi – cu ochiul sticlos” (Brumar). În 2014, cartea „Corneliu Coposu – 163 de vorbe memorabile” (Editura Vremea) şi “Anatomia succesului – Marius Ghilezan de vorbă cu Dorin Sarafoleanu” (Editura RAO). Este coautor al cărţii "Idolii forului". A publicat peste 10.000 de articole în "România liberă", "Luceafărul de dimineaţă", "Timpul," Revista "22", "Dilema veche", "Timişoara," "Evenimentul zilei", "Cotidianul". Este coordonatorul site-urilor: bookiseala.ro, buchiseala.ro, happymed.tv

7 Responsesto “Maria Regina României – Povestea vieţii mele”

  1. daria spune:

    povestea vietii mele

    a inceput intr-o zi de maine

    sub un dus de sentimente

    exprimate in umbrele literelor

    si se va sfarsi ieri

    intr-un amalgam de vorbe

    adunate la gura scurgerii

    timpului.
    http://monoloage.wordpress.com/2007/09/16/povestea-vietii-mele/

  2. State spune:

    Pe vremea când mergea în America o aşteptau sute de reporteri, fiind cea mai respectată, admirată, chiar venerată, faţă regală din Europa. Poate doar din cauza frumuseţii? Oare de ce lângă Washington DC este muzeul cu lucrurile sale apropiate?

  3. Ionut spune:

    @State…cand mergea in America, Regina Maria era prima Regina care pasea pe acest taram. De asta a avut parte de asa atentie din partea presei

  4. Bianca spune:

    Regina Maria a mers mai ales in America ptr a vorbi despre obiceiurile statului roman

  5. Barariu Mona-Ligia spune:

    A fost romanul cel mai apreciat al copilariei mele,care mi-a leganat aspiratiile,visurile de adolescenta,regasindu-ma intr-o lume imaginara invaluita cu metafora realitatii provenind dintr-o altfel de Romanie,misterioasa parca si foarte prezenta inca in memoria celor batrani.

  6. Barariu Mona-Ligia spune:

    Acest roman invaluit in misterul istoriei Romaniei Altfel,este si ramane o adevarata capodopera beletristica.

  7. adina spune:

    ii lunga imi treba referat

Trackbacks/Pingbacks

  1. Povestea vietii mele -Regina Maria | EuroScepticus - [...] O excelenta recenzie : http://www.bookiseala.ro/maria-regina-romaniei-povestea-vietii-mele/17878.html [...]

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *