„În ultimii ani a luat o mare amploare publicarea memoriilor, amintirilor, însemnărilor unor personalităţi care au ilustrat diverse domenii de activitate. Un interes aparte l-au prezentat consemnările oamenilor politici, îndeosebi ale acelora care au trăit în secolul al XX-lea, având în vedere complexitatea şi, de ce nu, importanţa evenimentelor la care au luat parte. Cu tot subiectivismul lor, mai ales atunci când se preconiza publicarea chiar de către autori, acest gen de documente nu poate lipsi dintre sursele documentare ale istoricului; el prezintă interes şi pentru cititorul de istorie, care doreşte să afle cum gândeau unii dintre cei mai de seamă înaintaşi ai noştri.Este explicabilă, deci, curiozitatea cu care au fost primite şi însemnările de acest fel aparţinând capetelor încoronate.
Dar, dacă memoriile regelui Carol I şi ale reginei Maria au fost publicate încă în timpul vieţii lor şi ulterior au fost reeditate, acelea ale regelui Carol al II-lea au fost folosite numai parţial, în unele lucrări de istorie, o ediţie completă neexistând încă.
Ne-am propus deci să realizăm ediţia integrală a însemnărilor regelui Carol al II-lea.Urmărind concretizarea acestui proiect, am constatat că regele Carol al II-lea, influenţat de bunicul şi de mama sa, a început încă din tinereţe să ţină un jurnal al evenimentelor la care lua parte. Am găsit asemenea însemnări începând din anul 1904 şi, cu mai mici sau mai mari lipsuri, până aproape de moartea sa. Însemnările lui Carol cuprind, firesc, trei perioade: prima, de la 1904 şi până la 8 iunie 1930, a doua, de la instalarea sa pe tronul României până la abdicare (1940), şi a treia, după abdicare până în 1951. Însemnările sunt inegale ca valoare, acelea anterioare Restauraţiei de la 8 iunie 1930 fiind ale principelui moştenitor al tronului, neimplicat prea mult în problemele de conducere a statului, pe când cele de după ocuparea Tronului sunt produsul omului aflat la cârma ţării, iar acelea de după abdicarea sa, din 6 septembrie 1940, reprezintă trăirile, gândurile sale în legătură cu ceea ce se petrecea în patrie, dar şi pe plan internaţional. (…) Sunt interesante şi însemnările de după 6 septembrie 1940 şi până aproape de moartea sa, prezentând cititorului viaţa de exil, relaţiile cu diferite personalităţi, reacţia pe care i-a provocat-o vestea abdicării fiului său, regele Mihai, la 30 decembrie 1947, şi altele…” Marcel-Dumitru Ciucă
De acelaşi autor
Carol al II-lea. Între datorie şi pasiune. Însemnări zilnice. Vol. VI (1949-1951)
Leave a Reply