După încheierea ediției 2014 a BookExpo America, eveniment la care România a fost prezentă pentru prima oară în istoria Institutului Cultural Român, reprezentanții ICR – Mihály Zoltán Nagy, vicepreședinte, Ioana Drăgan, director general, Direcția Generală a Reprezentanțelor în Străinătate și scriitoarea Doina Uricariu, director ICR New York – s-au întâlnit cu dr. Georgette Dorn, șef al Diviziei Europene, și specialiștii Helen Fedor și Kenneth Nyirady, la sediul Bibliotecii Congresului din Washington DC. Instituția, cea mai mare bibliotecă din lume, deține un tezaur de carte care însumează peste 1000 de kilometri de rafturi, cu peste 35 de milioane de volume.
Cu acest prilej, membrii delegației române au transmis Bibiotecii Congresului mai multe zeci de volume din partea celor mai importante edituri din România, prezentate la BEA, la Jacob K. Javits Convention Center din New York. În prim plan s-a aflat ediția facsimilată a manuscriselor eminesciene, cuprinzând integrala creației lui Eminescu – 38 de volume și 16.000 de pagini –poezie, proză, dramaturgie, jurnalism, traduceri și corespondență. Reprezentanții delegației române au subliniat semnificația acestei ediții monumentale îngrijite de academicianul Eugen Simion. Calitatea și conținutul ediției au impresionat toate instituțiile americane care au avut șansa să cunoască această lucrare mediatizată de Institutul Cultural Român de la New York încă de la începutul anului 2014. La standul României de la BEA, această ediție a fost expusă sub portretul lui Eminescu, pictat de Alexandru Darida.
Printre cărțile publicate în România care au intrat în patrimoniul Bibliotecii Congresului cu acest prilej se numără Atlasul Etnografic Român, albumul Cotroceni Palace, diverse volume publicate de Editura ICR, Editura Academiei, Editura Universalia Publishers din New York, Editura Cross Meridian din Canada, Archipelago Books din Brooklyn, Muzeul Brukenthal, Muzeul Țăranului Român, Muzeul Național de Artă, Muzeul Satului, Fundația Lӧwendal, albumele dedicate civilizației românești ale Editurii Igloo.
Din delegația care a participat la această întâlnire, au făcut parte și două reprezentante ale Băncii Naționale ale României, Ilinca Franc și Roxana Nicolaescu. Menționăm că prezența Băncii Naționale a României la BEA a fost încunată cu trofeul „Global Money Week Award“, acordat în cadrul proiectului internațional „Global Money Week“ de educatie financiară, derulat de BNR și MEN. Biblioteca Congresului a prezentat delegației române un exemplar al ediției princeps a cărții de debut a lui Lucian Blaga, Poemele luminii, publicată în anul 1919.
La întâlnire a fost prezent Ambasadorul României la Washington, DC, domnul Iulian Buga.
Grației sprijinului acordat de Ambasada României la Washington DC, la cererea ICR New York, delegația Institutului Cultural Român a vizitat Casa Albă. Vizitarea Casei Albe a făcut parte dintr-un program amplu de contacte cu instituții culturale, istorice și politice de prim-rang din Statele Unite, aflate în Washington, DC: Sediul Congresului SUA, Muzeul Arhivelor Naționale, Galeria Națională de Artă, Muzeul Național de Portrete, grupul de muzee Smithsonian (National Museum of American History, National Air and Space Museum, Hirshorn Museum, Freer Gallery, Sackler Gallery).
A fost vizitat, de asemenea, Kennedy Center, unde Institutul Cultural Român a stabilit un parteneriat de promovare a culturii române, demarat anul trecut prin concertul susținut de formația Marius Mihalache și Irina Sârbu, cu prilejul Zilei Naționale a României, în fața unei săli arhiplină. Anul acesta, invitatul special din partea ICR New York la Kennedy Center este marele violinist Alexandru Tomescu.
Vizita a confirmat calitatea parteneriatelor culturale dintre România și America. Astfel s-a încheiat seria celor peste 30 de evenimente prilejuite de prima participare a României la BookExpo America, desfășurate sub genericul „Bridge of Books“ – un pod de cărți peste Oceanul Atlantic legând cultura scrisă din România cu aceea din Statele Unite ale Americii.
Sursa ICR
Leave a Reply