În perioada actuală, problemele de management modern presupun utilizarea de metode şi modele, în principal statistico-matematice (econometrice), prin intermediul cărora să se obţină indicatori relevanţi, pentru stabilirea performanţelor financiare şi orientarea strategiei de dezvoltare a firmei.
În cadrul acestei lucrări am urmărit să demonstrez importanţa utilizării metodelor şi modelelor moderne la nivelul unui agent economic, insistând asupra oportunităţilor pe care un sistem de indicatori, astfel calculaţi, le oferă pentru efectuarea de analize economico – financiare complexe şi pertinente. Pentru a evidenţia, atât din punct de vedere teoretic, cât şi practic, posibilitatea utilizării unor metode şi modele adecvate am utilizat noţiuni, metode şi modele specifice şi altor ştiinţe precum informatica, statistica, econometria, finanţele sau contabilitatea, oferind astfel o bază teoretică solidă în vederea realizării unui sistem de indicatori de prognozare a resurselor la nivelul unui agent economic.
Lucrarea este structurată pe opt capitole, ce combină prezentarea teoretică a noţiunilor folosite în vederea utilizării metodelor şi modelelor propuse, cu o riguroasă analiză asupra posibilităţilor efective de realizare şi utilizare a sistemului de prognozare a resurselor şi de stabilire, în mod cuantificat, a performanţelor societăţilor comerciale.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply