De Cristina Nemerovschi
“Ceea ce o generaţie acceptă cu moderaţie, următoarea va practica în exces. Din păcate, asta se aplică cu precădere în cazul prostiei. Odată ce prostia e acceptată şi înţeleasă ca atribut, în scurt timp ea se va transforma în virtute”. Nu este un fragment dintr-un tratat de etică a la Voltaire, în versiune postmodernă, ci din romanul Jurnalul Răului al prozatorului Lucian Mareș. Un tablou tranşant, nemilos, al lumii actuale, poate prea dur și prea viu pentru cei timizi, obișnuiți cu realitatea înfrumusețată și cât de cât suportabilă.
Cagula, în Jurnalul Răului, este atât un simbol al depersonalizării, cât și al câștigării adevăratei identități, al eliberării.
Personajul acestui roman este mizantrop dar în același timp și umanist, este dur, este sincer, este înțelept și are ceva din grația și carisma anarhiștilor de talia lui Bakunin și Kropotkin. Nu se sfiește deloc să ni se înfățișeze în adevărata sa natură, chiar dacă aceasta îi oripilează pe mulți, căci le arată propriile slăbiciuni. Cu siguranță, este un erou care nu va trece neobservat, atât în literatură cât și dincolo de ea.
Romanul lui Lucian Mareș a stârnit deja controverse. Mulți susțin că imaginile prezentate în Jurnalul Răului sunt mult prea brutale, prea neîmblânzite, iar ideile susținute – cu totul și cu totul imorale. Tocmai de aceea, este exact cartea de care avem cu toții nevoie.
Leave a Reply